Proprietarii de mall-uri cer Guvernului permisiunea să redeschidă: zeci de mii de angajați afectați

.

Proprietarii mall-urilor cer Guvernului redeschiderea acestora, întrucât pierderile financiare înregistrate în urma măsurilor luate în timpul pandemiei de COVID-19 sunt enorme, iar zeci de mii de angajați au de suferit ca urmare.

Nouă proprietari de centre comerciale din București și 24 de orașe regionale care au în total peste 4.600 de chiriași au înaintat către Guvern o scrisoare prin care cer reluarea activităților, conform firmei de consultanță imobiliară CBRE.

„Numai la nivelul încasărilor, aceste măsuri au atras deja pierderi de aproximativ 750 de milioane de euro pentru operatorii economici afectați”, a explicat Luiza Moraru, Head of Property Management și CEE la CBRE, după cum arată Digi24. „Pe plan social, estimam că aproximativ 89.000 de angajați sunt afectați direct sau indirect având contractele de muncă suspendate. Numărul total al persoanelor afectate este însă mult mai mare având în vedere că au fost impactate toate celelalte activități aferente operațiunilor comercianților afectați, de la producție, distribuție, operațiuni auxiliare, furnizori, contractori, finanțatori etc.”.

Citeşte și: Posibilitatea unui al doilea val important de COVID-19 este din ce în ce mai mică

Moraru a mai subliniat că alte țări afectate de pandemie au redeschis centrele comerciale: „În cursul ultimelor săptămâni, celelalte țări din Centrul și Estul Europei, cu rate de infecție similare sau chiar mai mari, precum Austria, Cehia, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Serbia și Slovacia, au dispus deja reluarea activităților de comercializare din cadrul centrelor comerciale. Credem că este foarte important ca și România să dea un semnal pozitiv și optimist investitorilor externi în acest sens”.

Din punct de vedere legal, în timpul stării de alertă pot fi redeschise doar centrele comerciale de mici dimensiuni, care au sub 15.000 de metri pătrați.

    
Vedete din Romania Vedete internationale