Din iunie 2020 până la jumătatea lui 2021, 61 de mii de pensionari din România și-au pierdut viața, iar sociologii spun că pandemia este de vină.
România a pierdut un număr record de pensionari, de două ori și jumătate mai mare decât acum doi ani. Sociologul Marian Preda a spus, conform Digi24: „Suntem într-o perioadă în care numărul de decese este mult mai mare decât de obicei, unele fiind evident din cauza COVID, sunt unii care și-au întârziat anumite intervenții. Izolarea a crescut cantitatea de probleme medicale și gravitatea acestora”.
Sociologii estimează că țara noastră va cunoaște o îmbătrânire a populației, astfel încât în 2050 1 din 4 români va fi pensionar, lucru care va face ca România să devină țara cu cea mai îmbătrânită populație din Uniunea Europeană.
Cei mai mulți pensionari din România sunt bărbați, iar 2 din 10 s-au pensionat anticipat. Mai mult, analiștii economici cred că România nu va mai putea face față cheltuielilor care țin de pensii. În 2030, numărul pensionarilor va fi mai mare ca cel al angajaților.
Citește și: Secretarul de stat Andrei Baciu: „47% din populația globului s-a vaccinat împotriva COVID. Ce știe jumătate din planetă și nu știm noi?”
Citește și: Apa caldă și căldura se scumpesc de la 1 noiembrie – care vor fi noile tarife
Citește și: Epidemiolog: „Într-o săptămână mor atâția câți au murit la Revoluție și la cutremurul din 1977”
Citește și: Directorul Termoenergetica, sfat în prag de iarnă: „Pentru spălat există soluţia de boiler electric, e câteva sute de lei”
Vicepreședintele CFA, Adrian Codirlașu, a explicat: „Ce putem face noi ca persoane individuale: să economisim cât mai mult în timpul vieții active, astfel încât atunci când ne pensionăm să avem economii puse deoparte ca să putem suplimenta cu economiile noastre pensiile publice”.
Jurnaliștii Digi24 au vorbit și cu mai mulți bătrâni din satul Izvoarele, la o distanță de o oră de Baia Mare. Acolo mai sunt doar 12 familii: „Tineretul a plecat, s-a dus în alte țări la muncă, să-și facă un viitor mai bun, ca aici nu avem unde munci. E foarte greu cu naveta și care merg la serviciu”.
Foto – 123rf.com
Ultima modificare octombrie 19, 2021 7:07 pm