Patriarhul Daniel a transmis un mesaj către creștini înainte de Paște, îndemnând la rugăciune și ajutor pentru oamenii din Ucraina.
Patriarhul Daniel a cerut românilor să se roage pentru încetarea războiului în Ucraina și să îi ajute pe refugiații ucraineni așa cum pot, îndemnând la pace.
„Învierea din morţi a Domnului Iisus Hristos înseamnă biruinţa iubirii lui răstignite asupra morţii cauzate de ură şi violenţă”, a subliniat el, potrivit Libertatea. „Însă învierea lui Hristos nu este revenire la viaţa biologică, pământească ci ea este trecerea de la viaţa pământească, vremelnică, la viaţa cerească, veşnică”.
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a îndemnat credincioșii să îi ajute pe refugiații ucraineni: „În mod deosebit, să ne rugăm pentru încetarea războiului în Ucraina şi să ajutăm pe refugiaţii ucraineni”.
Citește și: Povestea impresionantă a unei adolescente care a evadat din Mariupol: „M-am rugat lui Dumnezeu să mor repede”
Citește și: Marcel Ciolacu, despre dezastrul umanitar din Ucraina: „Vreau să lucrăm împreună cu Ucraina și cu toți aliații noștri […] la reconstrucția acestei țări”
Citește și: Poveștile ucrainencelor care se întorc în orașele bombardate de ruși: „Dacă se întâmplă ceva cu familia mea, eu de ce să mai trăiesc?”
Citește și: Apelul unui comandant din Ucraina către Papa Francisc: „Aduceți adevărul în lume, evacuați oamenii și salvați-le viețile din mâinile lui Satana”
Totodată, a încurajat și ajutarea persoanelor bolnave, a bătrânilor și a copiilor din familii sărace. „De asemenea, să arătăm preţuire şi iubire milostivă tuturor oamenilor bolnavi şi întristaţi, bătrâni şi singuri, dar şi copiilor din familiile sărace”, a spus el. „Totodată, să păstrăm în iubirea noastră frăţească pe toţi românii aflaţi în jurul graniţelor României şi în diaspora română”.
Oficialul BOR a mai precizat: „Deoarece Iisus cel înviat din morţi a dăruit femeilor mironosiţe bucurie iar ucenicilor săi pace, sărbătoarea sfintelor Paşti ne îndeamnă pe toţi creştinii să împărtăşim celor din jurul nostru bucuria şi pacea lui Hristos, prin rugăciune şi fapte bune”.
Foto – 123rf.com
Ultima modificare aprilie 21, 2022 12:12 pm