Oleg Tinkov, oligarhul rus care a fost extrem de vocal cu privire la războiul pornit de Rusia asupra Ucrainei, a anunțat ruptura completă de țara lui natală, oripilat fiind de ororile războiului.
Oleg Tinkov, în vârstă de 54 de ani, este fondatorul uneia dintre cele mai mari bănci din Rusia, Tinkoff Bank. Într-un interviu oferit pentru New York Times, el și-a exprimat deja dezacordul profund față de război: „Mi-am dat seama că Rusia, ca țară, nu mai există. (…) Am crezut că regimul lui Putin este rău. Dar, desigur, habar n-aveam că va ajunge la un nivel atât de catastrofal”.
El a fost forțat să vândă, fără negociere, participația pe care o deținea în cadrul companiei, pentru o fracțiune din valoarea ei, din cauză că a criticat în repetate rânduri răzoiul declanșat de Rusia în Ucraina. După ce mai mulți prieteni de-ai lui care au legătură cu Kremlinul i-au spus că ar trebui să se teamă pentru viața lui, el a hotărât să își angajeze gărzi de corp.
În cele din urmă, Oleg Tinkov a luat decizia de a pleca complet din țara sa natală. „La revedere, Tinkoff Bank, la revedere, Rusia”, și-a început el mesajul pe Telegram, potrivit Libertatea. „Nu mai am nimic în Rusia. Și asta este păcat, pentru Rusia. Am fost unul dintre puținii care au reușit să construiască 4 afaceri diferite de la zero în ciuda, nu datorită regimului! La apogeul carierei, averea mea a fost estimată de Forbes la 9,4 miliarde de dolari”.
Tinkov a vorbit despre cum și-a construit afacerea într-o țară coruptă: „Am fost mândru, dar nu de sumă, ci de faptul că, chiar și într-o Rusie coruptă și arhaică, poți construi o afacere ONESTĂ, liberă, de tip american! Niciodată nu am dat mită, nu am construit relații de afacere cu oficialii, nu am angajat prieteni și cunoștințe – oricare dintre angajații noștri poate confirma asta, de aceea am devenit a doua bancă din țară, și am fi fost prima… pentru că acei «copii și prieteni ai structurilor de putere» nu au putut rezista creativității și modernității, de fapt, uitați-vă la fețele lor…”
Miliardarul a spus că este păcat că Rusia a „căzut în cele din urmă în arhaic și paternalism servil”. „Nu mai există Rusia: a fost și s-a dus”, a zis el. „Iar amenințările la adresa mea personală, un om care se luptă cu o leucemie severă, cu cancer de sânge, dorința de a pedepsi doar o OPINIE, părerea mea sinceră, vorbește despre dezumanizarea supremă a regimului. Dumnezeu să vă păzească, locuitorii ai Kremlinului și Lubliankăi”.
Totodată, oligarhul rus nu s-a temut să vorbească despre crimele de război săvârșite de armata țării sale: „Și ca să-l parafrazez pe Dostoievski, voi spune următoarele: «Niciun miliard/milion nu merită lacrimile unui copil»! Am pierdut totul, dar nu mi-am pierdut sufletul. Nu pot trăi liniștit într-o țară care se află în război cu vecinul său și care ucide civili și copii – nu am nevoie de nicio justificare!”
„Acesta este RĂUL, iar eu sunt de partea BINELUI!” a mai afirmat el în mesajul său. „Nu știu cât mai am de trăit, dar cu siguranță nu vreau să mor cu acele miliarde, ca să rămân «un gunoi și un laș», ca 90% din toți oligarhii din Rusia. Lașilor, aveți o singură viață și trebuie să o trăiți ca o ființă umană”.
El și-a încheiat mesajul astfel: „Scot din țară mărcile Tinkoff și La Datcha. Sunt ale familiei mele, nu vreau să fie „spălate” cu sângele soldaților ruși și ucraineni! Ucraina va învinge pentru că binele triumfă întotdeauna asupra răului, asta am fost învățați la școală! Vă doresc bine și sănătate tuturor. Nu mă mai întorc pe aici, mă duc să caut un loc unde să-mi port rănile umilinței. Trăsura, să vină trăsura pentru mine”.