Premierul Florin Cîțu a dat de înțeles că trebuie să mai treacă o lună de restricții pentru a se vedea o scădere a numărului de cazuri de COVID-19.
El a vorbit în cadrul unei conferințe de presă de la Palatul Victoria. „Trebuie să avem răbdare în martie și aprilie”, a zis el, conform Libertatea. „Dacă respectăm măsurile în această perioada și accelerăm campania de vaccinare, economia o să își revină. Am vrut să explic măsurile pentru că nu au fost foarte bine explicate. […] Aveam nevoie de aceste măsuri și am cerut soluții de la specialiști ca să încetinim răspândirea virusului o perioadă, ca să putem accelera campania de vaccinare. Sunt măsuri care ne ajută acum, pe termen scurt, luna această, luna viitoare. După aceea, o să vedeți că lucrurile se vor schimba”.
De asemenea, premierul a explicat cât de importante sunt restricțiile care au declanșat proteste în mai multe orașe din țară. „În februarie, ianuarie, țin minte că tot primeam întrebări referitoare la diferența asta dintre România și Europa, pentru că în Europa erau măsuri tot mai restrictive și în România rămâneau relaxate”, a povestit acesta. „Și vă spuneam că mă uit la mai mulți indicatori, la numărul persoanelor care ajung la ATI, care sună la 112 în legătură cu Covid, mă uităm la numărul de decese. Am zis de atunci că, în acel moment, nu se justifica nicio măsură”.
La finalul lunii februarie, numărul cazurilor de COVID-19, de persoane internate la ATI, de decese cauzate de COVID-19 și de apeluri date la 112 cu privire la această boală a crescut. „Având în vedere toți acești indicatori, am luat decizia de a avea consultări cu prefecții, cu asociația municipiilor și orașelor, cu consiliile județene, pentru a găsit soluții”, a adăugat Cîțu.
Premierul a amintit că singura soluție pentru a opri pandemia este vaccinarea. „Trebuie să mergem să ne vaccinăm, avem dozele de vaccin, avem tot ce ne trebuie, vom avea în curând 100.000 de persoane care se pot vaccina pe zi. Am depăşit pragul de 2 milioane de persoane vaccinate, sunt 3 milioane de doze deja făcute. Vom accelera. (…) Este important ca toată lumea să se vaccineze. Doar aşa oprim pandemia”.
Și Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, este de acord cu Cîțu în această privință. Voiculescu a spus ieri, cu privire la proteste, următoarele: „Am văzut aseară că se scanda «Jos pandemia!» și am putea să spunem că suntem cu toții de acord, dar singurul fel în care obținem asta este prin vaccinare și prin protejarea noastră și a celor din jur în perioada următoare”.