Pasagerii nemulțumiți de restricțiile din aeroport au avut un comportament recalcitrant față de personalul de control de la Aeroportul Henri Coandă.
Atitudinea pasagerilor a declanșat aglomerări în după-amiaza zilei de vineri, după cum arată Campania Național Aeroporturi București într-un comunicat de presă. În final, a fost nevoie de intervenția jandarmilor, pentru a liniști spiritele.
„Traficul pe aeroportul Henri Coandă de derulează normal”, se arată în comunicatul CNAB, citat de Digi24. „S-au înregistrat aglomerări punctuale, în intervalul 14.00 – 15.30 al zilei de azi, generate, pe de o parte, de faptul că, în aceste ore de vârf au aterizat două curse suplimentare, iar, pe de altă parte, de către pasagerii nemulţumiţi de noile restricții care au avut un comportament recalcitrant faţă de personalul autorităţilor cu atribuţii de control al documentelor de intrare în ţară”.
În comunicat se menționează forțele de ordine care au intervenit, adăugând că aglomerări punctuale ar putea exista în continuare: „Situaţia a fost ţinută sub control cu ajutorul personalului CN Aeroporturi Bucureşti, jandarmilor şi ai Poliţiei de Frontieră. Este posibil ca astfel de aglomerări punctuale să apară în continuare, personalul CNAB urmând să acorde, în continuare, tot sprijinul reprezentanţilor autorităţilor cu atribuţii de control şi menţinere a ordinii publice”.
Dincolo de intervenția forțelor de ordine, a fost dublat numărul de medici DSP pe fluxul de intrare, pentru a mări viteza de procesare la controlul DSP. Mai mult, a fost suplimentat până la dublare și numărul de angajați ai altor instituții, inclusiv de la CNAB.
Comunicatul mai arată: „Este posibil ca, urmare a noilor restricţii de intrare în ţară coroborat cu o creştere a numărului de pasageri care intră în ţară, să se înregistreze aglomerări şi în perioada următoare”.