Un copil poate fi agresat atât fizic sau emoțional, față în față sau în spatele unui ecran. Am vorbit cu Adriana Mitu, instructor de parenting și trainer specializat pe dezvoltarea emoțională, despre cum recunoaștem un copil bully și ce soluții pot lua părinții pentru stoparea acestui fenomen.
Adriana Mitu: „Fenomenul de bullying poate să apară printr-o joacă”
Cum apare fenomenul bullying printre copii?
Fenomenul de bullying poate să apară printr-o joacă, dar mai ales în momentul în care copilul este o victimă, acasă sau în mediul în care activează. În momentul în care a trăit o situație de bullying, spre exemplu: s-a simțit umilit, a fost bătut sau nu a fost ascultat de către părinți, poate veni la școală sau la grădiniță să manifeste comportamente de bullying.
Cum recunoaștem un copil bully?
Copilul agresor este cel mai dificil de identificat. Pentru că la copilul victimă, de obicei, părinții sesiezează că îi lipsesc diferite lucruri. La copilul agresor, de obicei, când le spunem părinților aceștia nu recunosc că al lor copil este agresor tocmai pentru că acasă are un comportament benefic. Cum reunoaștem un copil agresor? Este cel care vrea să își manifeste dominanța față de ceilalți prin îmbrânceli, prin deposedare de lucruri, umiliri, prin instigarea celorlalți pentru a-l urma și prin excluderea copiilor mai slabi din colectiv.
Adriana Mitu: „Nu există copii răi, ci doar răniți”
Ce facem cu copilul care nu primește un exemplu „potrivit” în familie?
Valorile din familie întotdeauna intră în concurență cu valorile sociale, iar dacă dascălul, profesorul, învățătorul îi oferă un model potrivit, el poate să compare valorile din familie cu valorile pe care le primește la școală. Eu nu cred că există copii răi, ci doar răniți.
Cum trebuie să reacționeze un părinte atunci când copilul său este victima bullying-ului?
Părintele victimei, în primul rând, trebuie să discute cu dascălul și totodată să găsească o soluție împreună cu celălalt părinte (părintele agresorului sau a agresorilor, dacă sunt mai mulți în școală). Într-o fază incipientă, poate să facă jocuri de rol cu copilul victimă acasă și să testeze cum ar reacționa el într-o astfel de situație. Într-o fază avansată, este nevoie de omediere a adulților și să intervină fie pentru a-l scoate din contextul respectiv, fie pentru a găsi o soluție de negociere cu părintele și cu dascălul.
Adriana Mitu: „Toți ducem în noi o astfel de experiență”
În copilărie am trecut printr-o astfel de experiență în momentul în care mă simțeam exclusă din colectiv și în momentul în care primeam porecle din partea colegilor. Nu a fost o experiență ușor de dus pentru mine, însă am găsit resursele necesare pentru a o depăși. Cel mai important de atât este că noi toți ducem în noi o astfel de experiență, a agresiunilor…mai târziu, la maturitate ajungem să avem diferite dificultăți – fie de relaționare, de integrare, fie mai grave, de exemplu: depresii, anxietate, tulburări, atacuri de panică ș.a.m.d.
În cât timp putem rezolva o astfel de problemă?
Depinde foarte mult de implicarea cadrelor didactice, de implicarea părinților și de cât de bine înțelege copilul că ceea ce face, îl rănește pe celălalt. Nu pot să spun: în 6 luni sau în 10, ci pot să spun că este bine să se intervină cât mai repede, pentru a ameliora imediat acest fenomen.
Ce le transmiteți părinților?
Să îi sprijine pe cei mici să meargă la un specialist,să meargă la consilierul școlar și să facă tot posibilul să nu gândească că este normal ceea ce se întâmplă!