Dr. Gabriel Diaconu, cunoscut psihiatru: ”Violul nu este despre sex”

.

Dr. Gabriel Diaconu, cunoscut psihiatru, a vorbit în repetate rânduri despre infracțiunea de viol și a explicat ce stă în spatele unui astfel de gest.

Legat de obiceiul unora dintre români, acela de a da vina pe victima unui viol (este îmbrăcată într-un anumit fel, are anumite gesturi, etc.) dr. Gabriel Diaconu a precizat pentru hotnews.ro: ”Mulți oameni, când vine vorba de viol, în interpelarea și interpretarea unui viol vor spune „uite aici intervine culpa victimei”, „ce a căutat la ora X în parcul Y sau în apartamentul Z sau în preajma personajului T.

Fapt este că, și asta e o chestiune care ar trebui reluată din nou și din nou pentru înțelegerea acestui fenomen: infracțiunea nu are loc niciodată din cauza victimei, este o cacofonie logica. Infracțiunea are loc din cauza agresorului. Tocmai asta observă și legea, anume că persoana, pana la proba contrarie, are luciditatea de a decide, dar acționează în virtutea unor porniri, în virtutea unei deviante, în virtutea unei anume psihopatologii poate în context și cu oportunitate.”

Mai mult, doctorul a precizat că ”violul nu este despre sex”. Așadar ținuta victimei sau gesturile ei nu pot fi considerate o scuză.

Violul este despre intenția agresorului de a comite o faptă de violență oarecare asupra victimei cu intenție. Violul este printre acele infracțiuni care sunt realizate cu intenție și drept urmare sunt privite cu maximă atenție. Violul este o acțiune pe care făptașul o întreprinde conștient de urmările acestei fapte”, a explicat psihiatrul pentru libertatea.ro.

El a mai precizat: ”Țara noastră este într-un catalog foarte urât și negativ prin sub-raportare. Femeile din România care sunt victimele unui viol nu se duc la poliție, le este frică să acceseze sistemul de sănătate. Este o atmosferă culturală care pune femeia în mijlocul acțiunii ca fiind ea responsabilă de viol și nu agresorul. Prin urmare, România are un sistem cultural pro-agresor, anti-victimă. Este un scenariu medieval, care spune că dacă o femeie este violată, este și ea vinovată de ceva”

Ultima modificare august 5, 2019 4:19 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale