OPINIE. De ce nu mai vreau să fiu femeie în România

06.12.2019, 20:15. Actualizat 13.12.2019, 16:17

Internetul și televiziunile au fost inundate cu știri despre tinere abuzate, hărțuite, violate, ucise și ignorate de autorități. Lumea se întreabă de ce se întâmplă toate aceste lucruri deodată - doar că toate aceste lucruri se întâmplau și acum o lună, și acum un an, și acum zece, doar că nimeni nu le acorda importanță.

E o trezire la realitate bruscă și dură, alimentată de tristețe, furie, panică și multă, multă dezamăgire. E un fel de #MeToo românesc. Și în cazul #MeToo, hărțuirea sexuală la Hollywood exista dintotdeauna, ascunsă undeva, după o perdea firavă. Abia când suficiente cazuri au ieșit la iveală, perdeaua a căzut și lumea a văzut ce se afla în spatele ei. Doar că a văzut când deja răul fusese făcut iar și iar și iar și iar.

E ușor să zici, în lumina tuturor știrilor apărute, că bărbații sunt pur și simplu niște porci. Doar că o asemenea generalizare nu ajută la nimic. Majoritatea bărbaților pe care îi cunosc sunt niște oameni de calitate, cu coloană vertebrală, care tratează femeile ca pe oameni, nu ca pe o sub-specie cu coeficient de inteligență redus, incapacitate de a decide și credibilitate zero. Dar, desigur, există excepții. De fapt, există atât de multe excepții, încât nu o dată am fost și eu tentată să recurg la generalizări – dar nu am făcut-o.

Dar tocmai acele excepții sunt cele care ne împânzesc de ceva timp Newsfeed-ul. A început cu tinerele Alexandra și Luiza, care au fost răpite și ucise, a continuat cu Izabela cea amenințată cu moartea de un fost iubit și cu fata de 14 ani plină de sânge din Galați. Ce au avut toate cazurile în comun? O neimplicare, nepăsare și lipsă de intervenție șocante din partea autorităților, pe alocuri alimentate de prejudecăți toxice și misogine de tipul „lasă, că o fi făcut și ea ceva”. Și doare să vedem asta de fiecare dată când deschidem Facebook-ul, dar nu doare în nicio clipă mai mult decât pe victimele care, în ochii statului român, au cumva mai multă vină decât agresorul.

Nicio femeie în România nu scapă de hărțuirea sexuală – nici măcar când e încă o fetiță

Cred că prima oară când mi-am dat seama că este ceva profund în neregulă cu o parte din bărbații din România a fost când aveam zece ani și ieșisem cu o prietenă să luăm pufuleți și suc Teddy de la magazinul din cartier. Când am ieșit din magazin cu bunătățile în mână, un bărbat de vreo 50 de ani ne-a anunțat că avem „provizii de țâțe și cur foarte bune”. A doua oară a fost tot la zece ani, când mă plimbam cu mama mea de mână prin centrul Galațiului, iar un tip care părea să fi absolvit liceul cu puțin timp în urmă mi-a apucat lasciv fundul. A treia oară a fost vreo doi ani mai târziu, când un necunoscut de pe Yahoo Messenger mi-a cerut poze cu sânii și fundul de copil care abia pătrundea în adolescență.

Imagini superbe din noua casă a Elwirei și a lui Mihai Petre. Uite cât de simplu și frumos au amenajat și ce canapea spectaculoasă și-au pus în sufragerie! FOTO

Recomandarea zilei

A patra oară a fost când aveam 17 ani și soțul mamei mele mi-a trimis mesaje în care îmi zicea că îi plac mult sânii mei și să nu îi spun și ei asta. A cincea oară a fost la 18 ani, când un străin din autobuz a început să își frece cu disperare erecția acoperită de blugi de fundul meu, profitând de aglomerație și râzând mefistofelic când i-am zis – mult prea politicos – să înceteze. A șasea oară a fost anul trecut, când voiam să traversez strada să merg la muncă, iar un zidar mi-a tras o palmă la fund.

Fiecare întâmplare m-a marcat într-un mod diferit – iar printre ele nici nu am inclus sutele de fluierături, „complimente” porcoase și insistențe primite constant și nici acele dăți când bărbați în toată firea se masturbau cu pantalonii în vine în plină stradă.

La 22 de ani, sunt conștientă că reacțiile nedorite pe care femeile le stârnesc pe stradă nici măcar nu au legătură cu felul în care se îmbracă sau se poartă – purtam pantaloni lungi, o cămașă și geacă deasupra când psihopatul excitat din autobuz s-a hotărât că e ok să își împărtășească entuziasmul cu mine.

Simplu și la obiect. Ce a spus Honorius Prigoană despre Adriana Bahmuțeanu, mama fraților lui și fosta soție a tatălui său

Recomandarea zilei

Să fii femeie în România se simte uneori ca și cum ai fi o bucată de carne proaspătă aruncată în cușca celor mai flămânzi lei. Nici nu trebuie să faci ceva să inciți foamea în lei, ea vine natural. Fie că porți cea mai sexy și decoltată rochie pe care o ai în garderobă, fie că ai pe tine niște blugi și un tricou lălâu, tot ai șanse să fii doborâtă la pământ precum o gazelă în savană. Uneori scapi ușor, doar cu un răget – și atunci te ridici și pleci, recunoscătoare că amenințarea s-a oprit acolo. Alteori îți crește pulsul de spaimă când simți câte o gheară pe tine. Iar alteori, ești sfâșiată și devorată, iar lumea continuă cumva să se învârtă, când din tine pare să nu mai fi rămas nimic.

Cel mai deprimant este că schimbarea e la generații distanță

În România încă există mulți băieți și bărbați needucați, care nu înțeleg că femeile nu sunt nici proprietate publică, nici proprietate privată, ci ființe umane independente, cu gânduri și sentimente proprii. Generațiile care consideră că femeia mai merită din când în când bătută „să știe cine-i șeful” încă trăiesc și transmit, direct sau indirect, comportamentul toxic mai departe. Uneori, comportamentul este absorbit, alteori se izbește de un zid – cel al educației, zid nou și încă în curs de construcție.

Atâta timp cât încă se face mișto ieftin pe internet de femei abuzate, cât vina cade adeseori – cel puțin în primă instanță – pe victime, cât legile favorizează agresorii, cât feminismul este văzut precum o plagă cumplită, atunci vor mai exista Alexandre și Luize și Izabele. Și ne vom revolta pentru fiecare din ele și vom plânge și vom organiza proteste – și nimic din toate astea nu ne va ajuta, atâta timp cât educația de acasă și din școli cu privire la violența domestică nu se va face conștiincios, corect și sistematic. Poate așa, nepoții noștri care nu s-au născut vor prinde timpuri în care să fii femeie în România nu va mai fi așa o povară.

Un bărbat ar putea spune că exagerez. Dar un bărbat nu a trebuit niciodată să se gândească dacă e potrivit să poarte un anume tricou vara, chiar dacă e cald afară, de teamă să nu trezească reacții perverse nedorite în rândul femeilor. Nu a trebuit niciodată să își roage prietenii să îi păzească băutura cât merge la baie, de teamă că vreo femeie vrea să îi pună droguri în ea. Nu a trebuit niciodată să țină noaptea cheia de la casă în pumn precum un pumnal, de teamă ca femeia care merge în spatele lui să nu cumva să îl violeze. Nu a trebuit niciodată să discute la masă cu prietenii toate dățile când a fost hărțuit sexual de o femeie. Nu a trebuit niciodată să se obișnuiască să fie fluierat pe stradă.

Un bărbat nu a trebuit niciodată să știe că dacă te naști femeie în România, pornești la drum cu stângul.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro