Coșmarul văzut de un proprietar de pompe funebre din Ucraina: „Dintr-o groapă am scos o bătrână cu scutec pe ea. Mă tot gândesc: ești bărbat, ai venit la război și ucizi o bunică?”

.

Tânărul Igor Sereda, de 24 de ani, este proprietare de pompe funebre în Ucraina, a povestit pentru publicația Meduza ororile pe care le-a văzut cu ochii lui.

Igor Sereda este directorul unei firme de pompe funebre din satul Nemișaieve, moștenind afacerea de familie a tatălui său, care a condus firma timp de 20 de ani. Cât tip rușii au stat înstatul său, tânărul a făcut tot posibilul să îi înmormânteze creștinește pe toți cei uciși, de la vecini până la prieteni. Când suburbiile Kievului au fost eliberate, el a început să lucreze în Bucha, unde se ocupă de exhumarea cadavrelor din gropile comune.

Când rușii au invadat satul lui Igor, el nu știa la ce să se aștepte, dar a aflat ulterior. „Ucideau intenționat civili”, a povestit el. „În satul nostru, au fost omorâți 20 de oameni”. În satul vecin, Mîkulîciîn, unde Sereda are un magazin cu produse bisericești, un soldat mergea din poartă în poartă, iar dacă i se deschide, împușca în cap omul din prag, potrivit spuselor lui Igor: „Intrau, omorau, ieșeau. Intrau, omorau, ieșeau. Cinci oameni au fost uciși așa”.

Printre primele victime pe care Igor le-a înmormântat au fost doi apropiați ai săi. El a povestit, citat de Libertatea: „În acea zi am îngropat patru oameni în același timp. Prietenul meu bun, voluntarul Sergei Raskevich, care a fost lovit de un obuz, și un fost coleg de școală, despre care se spune că ar fi fost înjunghiat în gât la un punct de control rusesc”.

Citește și: Volodimir Zelenski, despre negocierile dintre Ucraina și Rusia: „Cu fiecare nouă atrocitate, dispare dorința și posibilitatea de a negocia”

Citește și: Noua conducere din Herson, Ucraina, plănuiește anexarea zonei la Rusia. Reacțiile autorităților de la Kiev și de la Kremlin

Citește și: Povestea băiețelului de 11 ani din Ucraina care își îngrijește mama și sora, după ce acestea au rămas fără picioare în timpul unui atac: „Stă în salon 24 de ore din 24”

Citește și: Noua conducere din Herson, Ucraina, plănuiește anexarea zonei la Rusia. Reacțiile autorităților de la Kiev și de la Kremlin

Sergei Raskevich era un voluntar care făcea rost de mâncare, apă și medicamente pentru aproape 700 de oameni adăpostiți în școala din nemaișaieve. El se întorcea cu provizii la buncăr în ziua când a fost omorât, după cum a povestit Igor: „Un obuz a explodat la 10 metri de el. Era un om și un tată extraordinar. Nici măcar nu am putut să-i recuperăm trupul imediat, pentru că soldații ruși patrulau zona”.

Igor a mai vorbit și despre stresul pe care îl resimt cei care muncesc la săparea mormintelor în vremuri de război: „Auzi tot timpul rachete, explozii, frica e copleșitoare. Dar după două săptămâni te obișnuiești. Să sapi un mormânt durează cam două ore. Să stai atât timp pe un câmp deschis și să auzi războiul este extrem de greu și stresant. Când începi să sapi, nu te mai oprești până nu termini”.

Totodată, Igor a spus că nu poate uita ce a găsit printre cadavre. El a relatat: „Dintr-o groapă comună din Bucha am scos o bătrână cu scutec pe ea. Mă tot gândesc: ești bărbat, ai venit la război și ucizi o bunică? Ce amenințare ar putea reprezenta o bătrână cu scutec pe ea?”.

Foto – 123rf.com

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton