Statistici îngrijorătoare: peste 12.000 copii abuzați anul trecut. „Copiii care au trecut prin situații de abuz se află în risc crescut de sindrom post-traumatic”

.

Peste 12.000 de copii au fost abuzați anul trecut în România, dintre aceștia peste 1.000 îndurând abuzuri sexuale.

Datele vin de la Autoritatea Națională pentru Drepturile persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții (ANPDCA), acestea fiind colectate pe perioada primelor nouă luni din 2021.

Gabriela Alexandrescu, președinta organizației Salvați Copiii, a explicat într-un comunicat de presă citat de Libertatea: „Copiii care au trecut prin situații de abuz se află în risc crescut de sindrom post-traumatic, în care experiența negativă își pune amprenta asupra întregii dezvoltări psiho-sociale a copilului”.

În primele nouă luni ale anului 2021 au fost înregistrate 11.903 cazuri de abuz, neglijare și exploatare a copiilor. Cele mai multe abuzuri s-au petrecut în familie, mai exact 10.620, potrivit datelor ANPDCA. Cele mai multe abuzuri au fost înregistrate în mediul rurar (mai exact, 6.773, dață de 5.130 în mediul urban).

Citește și: Cei doi români din Danemarca acuzați că și-au maltratat bebelușul au fost eliberați. Ce se întâmplă cu copilul

Citește și: Se schimbă complet structura anului școlar. Dispar semestrele și tezele

Citește și: Ce îi întreabă elevii români pe profesorii de istorie: „Domn’ profesor, o să folosească Putin arma nucleară?”

Citește și: Reacția rușilor la dispariția Instagram din Rusia: „Am creat Grustnogram pentru a ne întrista împreună și pentru a ne sprijini reciproc”

Forma de abuz care este întâlnită cel mai des este neglijarea celor mici. În peste 1.000 de cazuri, copiii au fost abuzați sexual, mai exact 891 de fete și 128 de băieți. În 795 de cazuri, instanța a cerut ca agresorul să fie urmărit penal.

Totodată, statisticile ANPDCA arată că 35 de copii au fost abuzați fizic și emoțional, iar 43 au fost agresați de către asistenții maternali la care locuiau. Dintre copiii abuzați de asistenții maternali, trei au suferit abuzuri sexuale.

Majoritatea copiilor abuzați (adică 3.320) au între 14 și 17 ani. Aproape 2.900 au între 10 și 13 ani. De asemenea, 826 de copii au mai puțin de un an, iar 962 de copii abuzați se încadrează în categoria de vârstă 1-2 ani.

Foto – 123rf.com

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton