O situație clasică de bullying implică de obicei mai mulți participanți în diferite roluri, în funcție de statutul fiecăruia, dinamica și relațiile de putere din grup, iar ei sunt definiți în mod tradițional ca agresori, victime și observatori.
Signe Whitson, autoarea cărții ”Fenomenul bullying, 8 strategii pentru a-i pune capăt”, spune că aproape orice copil îl poate agresa oricând pe un altul: ”Există agresori de toate felurile. Provin atât din familii cu probleme, cât și din familii iubitoare, bogate sau cu statut socio-economic precar. Pot sta la pânda, ca baieții răi, dar, la fel de des, se ascund în văzul tuturor, pretinzând că sunt cei mai buni prieteni ai unui copil.”
Mediul emoțional de acasă este menționat de mulți specialiști ca un factor important în a deveni agresor sau victimă: copiii care agresează sunt de obicei nesiguri, se tem și au în istoric traume interioare, care nu sunt gestionate adecvat în familiile lor. Lipsa căldurii dintre părinți sau dintre părinți și copii, utilizarea oricărui tip de violență (dar în special fizică) și abuzul în familie, combinat cu lipsa unor reguli clare de îndrumare a copilului, pot cataliza adoptarea comportamentului de tip bullying. Copiii care agresează au nevoie de un statut, de putere mai mare, au o dorință puternică de a controla și domina, impulsivitate, empatie scăzută și chiar plăcere provocată de vederea victimei oprimate, însă și în cazul lor, masca de agresor este un scut care ascunde un psihic vulnerabil.
Mai exact, în spatele oricărui agresor există un copil cu probleme emoționale, iar responsabilitatea în cazul acesta – spune Miruna Stănculescu, psihoterapeut – rămâne pe umerii părinților: ” Copilul agresor nu știe cum să se exprime altcumva decât prin agresivitate, reavoință și contestare și nu știe nici să relaționeze corect, nici măcar cu cei din grupul lui (sau ei). E greu să ai înțelegere pentru cineva care chinuie o altă ființă umană intenționat și aparent cu plăcere. Dacă atacați copilul, așa agresor cum e el, nu faceți decât să îi validați pozitiv atitudinea. Asta crede și el (sau ea): cine e mai tare, mai mare și mai influent, face legea.”
Și profilurile victimelor scot la iveală, de multe ori, un dezechilibru emoțional al copilului, caracterizat prin timiditate, nesiguranță, pasivitate, o stimă de sine scăzută sau lipsa prietenilor. De multe ori, cel de-al treilea protagonist al fenomenului de bullying, observatorul – spune Miruna Stănculescu – devine practic singura șansă a victimei: ”Bullying-ul are loc departe de ochii adulților. În toaletă, pe holuri, în curte. Tot deseori, copiii martori trec sub tăcere ce au văzut, fie pentru că se tem să nu devină țintă la rândul lor, fie pentru că nu e „cool” să pârăști. Pentru victimă însă, evidența lipsei de atitudine nu face decât să întărească sentimentul că nu are nicio șansă.”
Concepțiile și convingerile eronate despre violență afectează adesea judecata neutră a adulților în situațiile de bullying, împiedicându-i să detecteze la timp semnele acestui fenomen și să răspundă în mod corespunzător. Miruna Stănculescu ne atrage atenția că unele tipuri de bullying sunt mai subtile decât altele și că este important să fim atenți la schimbările de comportament ale copiiilor și adolescenților, pentru a putea interveni la timp: „Bullying-ul fizic e poate cel mai ușor de arătat cu degetul pentru că implică violență fizică. Bullying-ul sexual implică porecle, comentarii, gesturi sau comportamente de natură sexuală. De la apelative, până la sexting și amenințări de publicare de informații (text sau fotografii) cu conținut sexual. Ultimul pe listă de menționat ar fi bullyingul care are la bază prejudecățile asociate grupurilor diferite de normă, ca orientare sexuală, religie sau etnie – ocazie cu care îmi amintesc să trimit calde salutări familiei tradiționale. Poreclele, jignirile și ridiculizările se petrec la adăpost de ochiul unui adult și nici nu lasă vânătăi, așa că deseori nu sunt luate în serios, că „așa sunt copiii”. Vânătăile se văd, însă cicatricele emoționale, nu.”
Potrivit studiului ”Bullying-ul în rândul copiilor”, realizat în 2016 de organizația Salvați Copiii, într-o situație de bullying, toți copiii sunt victime: și cel care suferă consecința directă a agresiunii, și cel care este autorul comportamentului violent, pe care l-a învățat cu siguranță, fiind, la rândul său, martor sau victimă într-un alt context de viață, dar și cel care asistă neputincios și învață că școala sau cartierul sunt câmpuri de luptă în care doar cei puternici supraviețuiesc.
Sursă foto: Shutterstock
Citește și:
”Copii răi”, un spectacol care investighează relațiile de putere dintre copii, profesori și părinți în contextul bullying-ului
Cum ne recomandă psihoterapeutul să reacționăm într-o situație de bullying
Video: Un bărbat transgender ne povestește despre bullying din experiență proprie
Ultima modificare decembrie 12, 2018 11:38 am