Ce spun organizatorii protestului „Cade una, cădem toate” destinat luptei cu violența împotriva femeilor

Crimele de la Caracal au zguduit din temelii societatea românească. Au stârnit controverse pe bună dreptate și nu a durat mult până când românii au început să organizeze proteste și manifestații în numele fetelor ucise cu cruzime.

Duminică, pe 28 iulie, s-a organizat protestul „Cade una, cădem toate!”. Acesta a fost pus pe picioare de mai multe fundații, printre care Feminism România, GirlUp Romania, Asociația Accept și Centrul FILIA. Participanții la manifestație au pornit la drum înarmați cu pancarte și motto-uri: „Noi suntem Alexandra”, „Patriarhatul ucide”, „Împreună supraviețuim, niciuna mai puțin” și „Patriarhat și stat, același kkt”.

Pe Facebook și-au anunțat interesul 3.200 de oameni, iar alți 1.000 au confirmat participarea. În realitate, în fața sediului Ministerului Afacerilor Interne s-au adunat aproximativ 400 de persoane.

Am discutat cu Andreea Rusu, directorul executiv de la Centrul FILIA, pentru a afla mai multe despre manifestație, dar mai ales despre problemele profunde pe care le-a dezvăluit tragedia fetelor ucise la Caracal.

Care a fost scopul protestului?

'Nu mă cheamă Damian'. Theo Rose a aflat un secret despre soțul ei chiar în ziua nunții. Ce a povestit artista

Recomandarea zilei

În spațiul public se vorbește foarte mult despre problemele politice ale acestui caz. Noi am vrut să atragem atenția că, din păcate, acest caz nu este unul izolat. Instituțiile statului acționează așa de obicei când este vorba despre victime femei. Ca femei, ne lovim, din păcate, în fiecare zi cu atitudini din partea polițiștilor, dar și a procurorilor și judecătorilor, care blamează victima.

După cum știți, polițiștii au spus tatălui Alexandrei că „dacă a plecat cu vreunul, plărești tu percheziția, da?”. Deci o acuzau, cu alte cuvinte, că a fugit. Pe de altă parte, ne-am mai lovit săptămâna trecută de afirmațiile acelui prodecan la Teologie, care spunea că există violuri în care femeii îi place, mai ales dacă rămâne gravidă.

Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă

Recomandarea zilei

Am vrut să atragem atenția că ceea ce s-a întâmplat este pe un context social în care femeile sunt blamate, iar instituțiile statului găsesc întotdeauna scuze pentru agresori.

A existat vreo reacție din partea autorităților cu privire la manifestație?

Jandarmeria le-a legitimat pe două organizatoare la colțul străzii, iar oamenii de la protest au venit să le susțină și să ceară socoteală jandarmeriei. După o perioadă scurtă, au început să dea cu gaze lacrimogene, deși mai rămăseseră puține persoane – aproximativ 50 – și nu erau violente.

Se vor organiza și alte proteste pe aceeași temă în perioada următoare?

Noi organizăm anual, în octombrie un marș pentru siguranța femeilor (anul acesta va fi pe 19 octombrie), care are ca scop atragerea atenției tuturor formelor de violență asupra femeilor – adică inclusiv acele situații de viol, omoruri și așa mai departe. Marșul este deja la a patra ediție, deci în principiu este stabilit cu mult timp înainte – dar dacă va mai fi cazul, vom mai face și alte manifestații.

Voiam să vorbim puțin și despre atitudinea poporului român cu privire la actele de violență asupra femeilor. La români sunt populare vorbe precum „bătaia este ruptă din rai” și „până nu ridică cățeaua coada…”. De ce în România secolului 21 încă sunt luate de bune zicale de genul acesta?

Pentru că, din păcate, discursul alternativ lipsește destul de mult. În primul rând, la școală nu există – nu îmi aduc aminte ore de egalitate de gen. De ce și femeile au drepturi, cum de femeile nu au avut întodeauna anumite drepturi, cum am ajuns să avem aceste drepturi, ce este feminismul, ce înseamnă violență asupra femeilor, ce înseamnă consimțământ, ce înseamnă un act sexual, ce înseamnă un viol? Din păcate, oamenii nu înțeleg lucrurile astea – și atunci nu fac decât să audă din jurul lor aceste zicale românești și să le aplice pur și simplu.

De asemenea, pe internetul românesc se fac multe glume legate de bărbați care abuzează fizic femei, fie că vorbim de viol, bătaie sau ambele. În ce fel influențează aceste glume mentalitatea colectivă?

Păi exact în același mod ca zicalele. În momentul în care nu înțelegi despre ce este vorba, nu înțelegi ce înseamnă pentru un om să fie victimă a bătăilor, a unui viol, a unui abuz sexual. Atunci bineînțeles că este mult mai simplu să te pui în locul agresorului și să râzi de cele care trec prin această situație, pentru că ne-am lovit de atâtea ori de o normalizare a violenței.

Din păcate, pentru că auzi mereu lucrurile acestea – indiferent că sunt pe internet mici glumițe, prin acele zicale, prin discuții de tipul „lasă că și ea totuși a vrut, că nu a fost chiar atât de rău” și așa mai departe. Pur și simplu internalizezi aceste răspunsuri – și atunci e mult mai simplu să spui că „lasă, că și ea a vrut, și ea este cum este”.

E mult mai simplu la nivel uman să empatizezi cu agresorul când îți lipsește un minim de educație în acest sens.

Alexandra nu a fost singura victimă a criminalului Gheorghe Dincă, înaintea ei fiind adolescenta Luiza. De ce a fost oare nevoie să moară două fete pentru a apărea reacții și a fi prins făptașul?

Din păcate, au murit mai multe femei de fapt în situații de violență sau de abuz sexual cu acte de violență. Cred că a durat atât de mult pentru că acest caz este unul șocant. În primul rând, a fost acoperit foarte mult de mass-media – și atunci a intrat în spațiul public și oamenii au început să discute despre asta, dar a intrat în mass-media și pentru că era cu adevărat șocant… adică această fată a sunat la 112, nu s-au luat măsuri, a fost omorâtă ulterior, mai era, tot așa, o fată care era dispărută, despre care polițiștii oricum spuneau „ei, lasă, că oricum a plecat cu altul”. Deci cred că a fost contextul – cum s-a întâmplat de altfel și la Colectiv: pur și simplu a fost un declic, un caz foarte grav, acoperit foarte mult de mass-media și astfel, oamenii au reacționat când l-au văzut. A fost foarte vizibil.

Ce demersuri trebuie făcute în România pentru a preveni pe viitor asemenea cazuri violente?

Multe. În primul rând, ar fi în educație. Lipsește profund educația sexuală, care include inclusiv zona asta de viol, de act sexual în general, de consimțământ. Ne lipsește orice fel de istorie a drepturilor femeilor. Ne lipsește să înțelegem puțin de ce contextele femeilor în general sunt diferite. Noi nu știm ce este hărțuirea sexuală, de exemplu. Nu știm că nu este ok să flirtezi cu femei alergându-le pe stradă și punând mâna pe ele cu forța. Ne lipsesc aceste lucruri în educație.

După aceea, în justiție, ne lipsesc în primul rând educația celor care aplică legea – polițiștii au prejudecăți și acționează după ele, după cum am văzut și în acest caz, procurorii au prejudecăți, judecătorii au prejudecăți. Există o judecătoare care chiar acum o săptămână a apărut în presă din nou, care râde de femeile care stau în cazuri de violență în familie.

Violența împotriva femeilor este specială, nu este la fel ca orice infracțiune – de exemplu o tâlhărie sau orice fel de furt. Atunci, dacă lipsește inclusiv educația magistraților și a oamenilor legii în general, ei aplică prejudecățile pe care le aud cum le auzim și noi în societate.

De asemenea, sunt destul de multe hibe legislative. Deși noi personal suntem destul de convinse că este foarte important acum să vorbim despre partea asta de prejudecăți – să înțelegem că pe lângă problema cu STS-ul, cu codurile penale, cu când ai voie să intri în casă, când n-ai voie să intri în casă – că în primul rând pe oamenii ăștia i-au oprit prejudecățile pe care le aveau. Ei erau destul de convinși că fata asta a fugit cu cineva.

Mai este un lucru important, despre care nu cred că s-a prea vorbit. În cazul de violență domestică împotriva femeilor, noi prin rețeaua VIF ( rețeaua pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor, din care fac parte mai multe ONG-uri pentru drepturile femeilor), am cerut de mai mulți ani, chiar din 2012, să fie introdus un ordin de protecție provizoriu, iar polițistul să poată intra în casă fără să mai ceară voie.

Înainte, o femeie suna la 112 și spunea că este bătută și amenințată cu moartea, dădea adresa – deci nu era o problemă de localizare, poliția venea, bătea la ușă. Dacă i se deschidea, întreba dacă poate să intre. Dacă agresorul spunea că nu, nu intra. Acest lucru s-a modificat în ultimul an, dar s-a modificat legea, însă în continuare prejudecățile polițiștilor sunt aceleași. E o chestie de mentalitate, cât de important este dreptul la proprietate versus dreptul la viață sau la demnitate a unei femei.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro