În prima jumătate a lunii august va avea loc cea de-a doua ediție a Școlii Feministe de Vară, un exercițiu creativ de conectare a două generații de feministe/feminiști prin intermediul unor workshopuri și întâlniri deschise, organizate de Editura Black Button și colectiva Vagenta.
Le-am cunoscut recent pe Elena Marcu și Anca Dumitrescu, două dintre cele trei inițiatoare ale proiectului editorial Black Button și le-am invitat să ne spună care este povestea editurii și cum a apărut ideea școlii de vară, un eveniment dedicat adolescenților și adolescentelor interesaţi de mișcarea feministă.
Elena și Anca au deschis editura Black Button împreună cu Ana Bulgăr în octombrie 2016, după mulți ani de lucru în mediul editorial, și și-au dorit ca această editură să poarte numele a ceva esențial care aduce toate lucrurile contemporane laolaltă. Așa a apărut ideea cu nasturele, care a devenit, în scurt timp, numele și simbolul proiectului pe care îl puneau la cale.
Anca Dumitrescu, fotografie din arhiva Editurii Black Button
Au deschis o firmă, s-au înscris la Biblioteca Națională, au început să traducă și să redacteze de acasă și în primul an au lansat șapte titluri deodată. Amândouă se ocupă atât de partea redacțională, cât și de promovare, comenzi și livrare. Mi-au povestit că uneori au dus comenzi cu taxiul: “Este foarte interesant când ne primesc băieții de la depozit, mai ales atunci când avem comenzi foarte mari și ne ducem să le ridicăm noi două cu o mașină Uber. Sau când vine dubița plină de cărți de la tipografie și suntem doar noi două la descărcare. Șoferii ne spuneau într-o vreme să chemăm băieții să descarce, noi le răspundeam că nu avem băieți, că suntem doar noi, iar după câteva experiențe de genul ăsta au început să vină câte doi.”
Elena Marcu, fotografie din arhiva Editurii Black Button
Și-au dorit, încă de la bun început, ca proiectul lor să conțină și o componentă socială, astfel că au ales să publice cărți care aduc în discuție teme sociale de actualitate și au conceput niște evenimente publice diferite de lansările clasice de carte, prin care să provoace dezbateri și să stimuleze empatia cititorilor. Își doresc să înceapă o conversație cu oamenii mai puțin informați, care nu și-au format încă o părere foarte clară despre multe dintre temele incomode abordate în cărțile lor, să informeze şi să inspire, aducând cititorilor idei inovatoare, perspective inedite și argumentații solide.
Pentru ele este importantsă genereze discuții deschise, prin care participanții să conștientizeze problemele societății în care trăim și să își ridice niște semne de întrebare, și, totodată, să se distanțeze de evenimentele clasice de carte în care câțiva oameni vorbesc în față și restul se uită, aplaudă și pleacă acasă.
Școala feministă de vară, ediția 2017, fotografie din arhiva Editurii Black Button
Elena Marcu spune că tot ce se întâmplă la editura Black Button este subiectiv, în funcție de gusturile și convingerile lor: “Prin titlurile pe care le alegem, abordăm toate ismele periculoase: rasism, feminism, comunitatea LGBT, dependențe, violență domestică, violența sexuală, migrație, teme cu care oamenii încă trăiesc cumva izolat. Au impresia că nu e nimic la ei în curte, că nu-i afectează experiențele altora în niciun fel, că nu avem nicio treabă unii cu alții. Ne-am gândit că, prin cărțile de ficțiune pe care le publicăm, oamenii se pot identifica la un nivel uman cu personajele, au și această impresie că sunt cumva eroi improbabili, dar au și ocazia să conștientizeze experiențele acestora și să empatizeze.”
Atât Elena, cât și Anca se declară feministe și definesc această atitudine printr-un filtru propriu. Pentru Elena, să fii feministă înseamnă „să fii liberă să faci ce vrei, cum vrei, când vrei, as long as it doesn’t hurt others, lucru valabil pentru orice ființă umană.”, iar pentru Anca, feminismul este, mai degrabă, un soi de umanism: “toată lumea trebuie să aibă aceleași drepturi, să poarte și să primească același respect, indiferent de gen, etnie, orice”.
Școala feministă de vară, ediția 2017, fotografie din arhiva Editurii Black Button
Anul trecut au organizat prima ediție a Școlii feministe de Vară, în parteneriat cu colectiva Vagenta, un grup care chestionează și explorează perspective feminine prin exerciții de înțelegere a rolurilor identitare și de gen, din societatea contemporană, cu provocările, limitările și delimitările lor. Elena Marcu spune că și-au dorit să inițieze un proiect interactiv, dedicat adolescenților, în care aceștia să se implice, nu să stea pe un scaun și să se uite la cineva care le ține un discurs. “Fiind din segmente diferite de vârstă, peste 30, peste 40, ne-am gândit că în ziua de astăzi ar trebui să nu mai existe problemele pe care le aveam noi în adolescență. Multe dintre noi eram extrem de timide, incapabile să ne exprimăm punctul de vedere și destul de ușor de intimidat. Ne-am dorit să creăm această conversație între generații, încât fetele să poată porni de la o vârstă mult mai mică cu o libertate de expresie și niște convingeri mult mai ferme, și așa a apărut ideea unei școli pe care s-o organizăm gratuit, pe timpul verii.”
Școala feministă de vară de anul trecut a fost axată pe voce și pe mișcare și i-a avut ca invitați pe Oana Maria de la Poetrip și pe coregraful Paul Dunca pe partea de mișcare, iar pe Rucsandra Pop ca ghid narativ. Pe lângă workshop-urile colaborative de exprimare prin voce și prin corp, școala de vară a pus la dispoziția publicului și niște întâlniri deschise, în cadrul cărora câteva femei pe care organizatoarele le admiră, printre care Suzana Dan, Andra Matzal sau Laura Grunberg, au povestit experiențele lor de viață.
Anul acesta, Școala feministă de vară va atinge alte teme și va fi structurată în trei workshopuri şi trei întâlniri deschise complementare, la care sunt așteptați să se înscrie gratuit tineri cu vârste cuprinse între 16 și 20 de ani. Întânirile vor explora storytelling-ul în multiple medii de expresie, vor fi ghidate de Svetlana Cârstean, Rucsandra Pop, Andreea Chirică şi Larisa Baltă şi vor încerca să descopere vocea unică a fiecărui participant. Programul va culmina cu lansarea unei publicaţii feministe semnate de un autor colectiv: participanţii Şcolii Feministe de Vară. Data limită pentru înscriere este 22 iulie, urmând ca pe 25 iulie să fie anunțați participanţii selectaţi.
Puteți afla mai multe informații despre Editura Black Button, cărțile publicate până acum și ediția de anul acesta a Școlii de Varăaici.