Şocant: Uite ce au păţit aceste cupluri în luna de miere

.

Unii oameni se nasc sub o stea norocoasă, în timp ce alţii au parte de multe ghinioane. Mulţi nu iau în seamă evenimentele nefericite şi îşi continuă viaţa, alţii au parte de atâta ghinion că ajung în Cartea Recordurilor. Iată ce au păţit câteva cupluri în luna de miere. Tu crezi în semne rele?

Stefan şi Erika Svanstrom: 6 dezastre naturale în luna de miere

Unul dintre cele mai ghinioniste cupluri de care am auzit vreodată, cei doi suedezi parcă au avut parte numai de nenorociri în luna de miere de 4 luni.
Au plecat la drum cu bebeluşul lor în luna decembrie 2010 şi au rămas blocaţi în Munchen din cauza furtunilor groaznice de zăpadă. Până aici nimic dezastruos.
Următoarea lor destinaţie, Australia, nu a fost lipsită de peripeţii şi pericole: cei trei au supravieţuit unui ciclon devastator în Cairns, inundaţiilor record din Brisbane şi abia au scăpat cu viaţă din incendiile din Perth.
Au urmat cutremurele devastatoare din Noua Zeelandă (6,3 grade pe scala Richter în localitatea Christchurch) şi Japonia (cel mai mare cutremur din Japonia de până atunci). Restul excursiei în China a fost mai liniştit, dar cei trei s-au întos acasă după 4 luni de coşmar.
Citeşte şi Şocant: Poveşti incredibile cu câştigători la loto. Vezi ce ghinion au avut

Marianna, Stefano şi..soacra: Luna de miere transformată în divorţ

Problemele cu soacra sunt la ordinea zilei, atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei şi de secole se duce o luptă tăcută pentru independenţa cuplurilor tinere. Ei bine, o italiancă pe nume Marianna, de 36 de ani, din Roma a avut parte de o surpriză de proporţii când se pregătea să se îmbarce cu noul ei soţ, Stefano în luna de miere la Paris.
La aeroport a apărut, zâmbitoare, soacra femeii, cu bagajele făcute, pentru a-i …însoţi în luna de miere. Dacă femeia a fost destul de calmă la început, după trei săptămâni de miere şi fiere cu soacra după ea, Marianna a cerut divorţul şi s-a întors la părinţii ei, în Napoli.
Motivul invocat de femeie a fost „legătura bolnăvicioasă” a soţului cu mama lui, care îi însoţea peste tot şi nu le permitea niciun strop de intimitate.
Citeşte mai departe despre cupluri cu luna de miere distrusă de diverse ghinioane, pe pagina următoare!

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton