Home > Divertisment > Și-a dus copilul la școală și mers să ia micul dejun într-un restaurant. Atunci a văzut un puști care mânca singur. Povestea a impresionat o lume întreagă
Și-a dus copilul la școală și mers să ia micul dejun într-un restaurant. Atunci a văzut un puști care mânca singur. Povestea a impresionat o lume întreagă
Marie Vargas, din New York, a intrat într-o dimineață într-un restaurant, pentru a lua micul dejun. Femeia tocmai ce își dusese copilul la școală. În timp ce stătea la o masă și își savura cafeaua, Marie a văzut un băiețel de vârstă apropiată cu fiul ei, care mânca singur într-un colț al localului. Pentru că nu i s-a părut normal să vadă un copil atât de mic singur într-un restaurant, a intrat în vorbă cu el și a publicat apoi întreaga întâmplare pe Facebook. Povestea a devenit virală pe internet și a impresionat o lume întreagă.
Iată ce a scris Marie pe contul ei de socializare:
“Stătea la o masă și mânca. ERA SINGUR. L-am întrebat dacă pot să stau cu el, să îi țin companie și a zis da. Mi-a spus că îl cheamă Jason și că după ce își termină micul dejun se duce la școală.
Ca părinte, știu cât de agitată e viața, câte avem de făcut, cât de mult alergăm de dimineața până seara. Muncim, încercăm să facem totul pentru familiile noastre, să avem grijă și de casă, iar uneori uităm de lucrurile cu adevărat importante.
Suntem atât de ocupați să rezolvăm toate aceste probleme, încât nu ne mai dăm seama că ei au nevoie, în primul rând, de prezența noastră, nu de haine de firmă, nu de jucării scumpe. Copiii vor doar să petreacă timp cu părinții lor și să se distreze împreună. Atât.