Cu toții ne-am dori să facem economie la cumpărături și să plecăm acasă cu sacoșele pline. Un bucătar șef a descoperit o nouă metodă prin care poți să faci economie la cumpărături, intitulată de el metoda ”6 la 1”. Cu soluția lui vei alege cele mai bune și sănătoase alimente, fără să risipești banii.
Azi ce mâncăm și ce mai cumpărăm din piață sau din supermarket? În fiecare zi ne gândim să facem economie la cumpărături, dar să aducem acasă ingrediente pentru o hrană sățioasă, sănătoasă și gustoasă pe deasupra.
Bucătarul șef Will Coleman a inventat metoda ”6 la 1” pentru a umple coșul de cumpărături cu tot ceea ce este necesar, fără să cheltuim în exces și fără să dăm banii pe tot felul de alimente care nu sunt sănătoase și nici nu țin de foame. Bucătarul american consideră că fiecare dintre noi am putea adopta metoda lui pentru cumpărăturile săptămânale, economisind banii și timpul petrecut în supermarket.
Ce înseamnă metoda ”6 la 1”
Metoda lui Will Coleman te ajută să îți faci lista de cumpărături într-un mod mult mai eficient și să cumperi tot ce ai nevoie pentru o săptămână. Printr-o matematică foarte simplă, metoda ”6 la 1” înseamnă să pui pe listă 6 categorii de alimente și să le cumperi în următoarea ordine:
6 tipuri legume (proaspete, congelate sau la conservă)
5 tipuri de fructe (proaspete, congelate sau la conservă)
4 alimente bogate în proteine
3 alimente bogate în amidon
2 sosuri sau ingrediente pentru sosuri care dau gust preparatelor tale
1 desert, o gustare sau o băutură, ceva bun, pe placul tău!
Respectând metoda lui Coleman, vei avea un coș de cumpărături bogat, cu alimente esențiale, în care predomină ingredientele sănătoase și anume legumele și fructele, urmate de alimentele bogate în proteine care îți dau putere și aduc un aport mai mare de minerale.
Will Coleman susține că, respectând raportul de mai sus și cumpărând cantitățile necesare în funcție de membrii familiei, vei reuși să aduni ingrediente pentru mese gustoase și sănătoase pentru întreaga săptămână.
Bineînțeles, înainte de a pleca la cumpărături, verifică ce alimente mai ai prin frigider, cât timp îți mai ajung și cumpără doar ceea ce îți lipsește, dar știi sigur că se va consuma în scurt timp.
Alimente recomandate după metoda ”6 la 1”
Iată câteva exemple de ingrediente și alimente pe care le poți pune pe listă după metoda lui Coleman.
Cele 6 tipuri de legume
Încearcă să cumperi legume proaspete de sezon sau legume congelate și mai rar legume conservate care conțin prea multă sare. Poți cumpăra legume și verdețuri precum cartofi, fasole, varză, rădăcinoase, roșii și ardei, vinete sau gulii.
Cele 5 tipuri de fructe
Cumpără câteva fructe proaspete precum merele, care sunt cele mai accesibile în sezonul rece, portocale, banane sau pere, struguri, pepeni, căpșune și mure, când este sezonul cald. Te poți delecta și cu un compot de ananas sau de piersici sau poți cumpăra și fructe uscate precum nucile, goji, merișoare.
Coleman consideră că, dacă putem consuma 5 tipuri de fructe într-o săptămână, sub diverse forme, proaspete sau deshidratate, vom avea un meniu sănătos și variat. Dar este important să reducem dulciurile, gogoșile, bomboanele, produsele de patiserie.
Cele 4 surse de proteine
Autorul metodei consideră că sunt suficiente 4 surse de proteine pe săptămână, din care poți prepara câte ceva bun în fiecare zi. Poți cumpăra ouă, ciuperci, boabe de năut sau humus, carne de pește, carne de pui sau de curcan.
Nu este exclusă carnea de porc, dar este recomandată în cantități moderate, iar mezelurile sunt recomandate doar ocazional.
Cele 3 surse de amidon și carbohidrați
Un om sănătos cu o dietă echilibrată trebuie să aibă și câteva ingrediente care conțin carbohidrați, iar Coleman susține că trebuie să ne rezumăm doar la 3 ingrediente din această categorie. Spre exemplu, ai putea cumpăra orez brun, paste integrale, fulgi de ovăz, boabe de porumb dulce la conservă pentru salate, cartofi, mazăre verde, dovleac sau păstârnac.
Amidonul este cunoscut că poate influența glicemia și este bine să îl consumăm mai rar. Đar amidonul din legume se absoarbe greu și nu reprezintă un risc pentru nivelul glicemiei din sânge.
Cele 2 ingrediente pentru sosuri
Coleman se referă la sosuri care pot da un gust mai apetisant preparatelor tale, fără să coste prea mult și fără să aducă un aport prea mare de glucide sau amidon. Așadar, nu te uita prin magazin după sosurile fabricate, pline de zahăr și grăsimi hidrogenate.
Spre exemplu, iaurtul simplu sau iaurtul grecesc constituie o bază delicioasă pentru sosuri de salate. Se poate adăuga și în supe, ciorbe sau paste, în preparatele cu carne tocată sau la plăcintele de casă. În loc să dai banii pe un sos remoulade scump, mai bine cumperi iaurt și îl combini cu verdețuri fin tocate sau cu o maioneză de casă.
Bulionul este un alt ingrediente esențial pentru sosuri delicioase la fripturi și preparate la cuptor. Încearcă să cumperi mai rar ketchup și alege bulionul de roșii autohton. Este mai ieftin și din el poți prepara tot felul de sosuri pentru carne, paste sau orez.
Desertul sau acel aliment savuros de la final
O porție de ceva bun este pe placul oricui. Alege o ciocolată de calitate, o înghețată, o prăjitură cu fructe, un compot de ananas sau pufuleți, semințe coapte, nuci, eventual un suc din fructe sau o bere. Atâta vreme cât cumperi o cantitate mică, te poți delecta cu ronțăieli, cu un desert sau cu un pahar de bere, fără să faci excese și fără să cheltui inutil banii pe alimente care nu sunt sănătoase.
Ce beneficii are metoda lui Coleman
Coșul de cumpărături va fi mereu variat, dar va fi un coș cu alimente mai sănătoase, deoarece predomină legumele și fructele. Iată și ce alte beneficii are metoda ”6 la 1”:
Te ajută să faci o listă mult mai concisă de cumpărături
Știi exact ce trebuie să cumperi și nu mergi la întâmplare prin supermarket, punând în coș produse inutile sau mai puțin sănătoase;
Vei avea o varietate mai mare în frigider și vei putea pregăti preparate mai apetisante;
Vei avea un aport echilibrat de nutrienți esențiali pentru o dietă complexă;
Te ajută să îți planifici mesele pentru fiecare zi a săptămânii și să gătești mai eficient: spre exemplu după o zi sau două zile cu paste, poți pregăti o friptură cu salată apoi o zi cu mazăre și o altă zi cu preparate pe bază de pește;
Te învață să alegi mai des produse de sezon și să renunți la multe produse procesate sau conservate care nu sunt tocmai sănătoase.
Cu toate aceste beneficii, metoda ”6 la 1” te ajută în mod cert să faci economii și să mănânci bine, atâta vreme cât cumperi exact cât ai nevoie pentru o săptămână și nu risipești banii pe alimente nesănătoase și scumpe.
Alte sfaturi utile când mergi la cumpărături
Evită magazinele alimentare unde curățenia și ordinea lasă de dorit. Prima impresie contează la cumpărături! Un magazin cu podele murdare, cu rafturi dezorganizate și pachete de alimente puse la întâmplare îți arată că managementul are de suferit și nu se respectă regulile de igienă.
Evită ambalajele deteriorate
Verifică de două ori ambalajele produselor pe care le cumperi. Dacă sunt rupte, sparte sau dezlipite, în interior deja au pătruns bacterii care deteriorează calitatea alimentelor și este bine să le eviți, chiar dacă sunt la reducere.
Alege lactate pasteurizate
Verifică etichetele produselor lactate, în special laptele și iaurturile. Alege produsele pasteurizate și corect ambalate. Acestea sunt cele mai sigure pentru consum, deoarece procesul de pasteurizare distruge bacteriile periculoase, dar păstrează calitățile nutritive ale alimentelor.
Evită produsele congelate cu gheață pe ele
Dacă observi gheață acumulată pe pachetele de legume sau carne congelate, înseamnă că, la un moment dat, congelatoarele au fost întrerupte, alimentele s-au dezghețat și, când au fost recongelate, s-a format gheață. Există riscul ca unele bacterii să se fi dezvoltat deja în perioada în care alimentele au fost decongelate.
Caută prețul per kilogram
Dacă oscilezi între produse ambalate și produse la kilogram, caută prețul per kilogram. Alege produsul care este cel mai convenabil, pentru că de multe ori plătim mai mult ambalajul decât conținutul. Spre exemplu, brânza sau mezelurile s-ar putea să fie mai ieftine la raionul la care se vând la kilogram, decât pe rafturi, unde stau frumos ambalate, dar costă mai mult.
Nu ocoli produsele congelate
Există impresia falsă că alimentele congelate precum carnea, peștele sau legumele își pierd calitățile nutritive. În realitate, produsele congelate prin metode moderne și rapide care păstrează nutrienții și vitaminele, sunt la fel de bune ca cele proaspete. Poți cumpăra o cantitate mai mare, când găsești o ofertă bună, și le poți păstra la congelator, făcând economie.
Uită de branduri
Dacă te numeri printre cei care cumpără numai produse de brand pentru că au impresia că acestea sunt de calitate, te înșeli. Brandul cere bani în plus pentru marcă, ambalaj și reclamă. Alături, poți găsi un produs la fel de bun, dar mult mai ieftin. Citește cu atenție eticheta și încearcă și alte produse locale, chiar dacă nu sunt faimoase.
Cumpără produse de sezon
Nu cumpăra ardei grași în ianuarie! Te costă cât o oală întreagă de ciorbă. Cumpără câteva kilograme de ardei în septembrie și pune o bună parte din ei la congelator, tăiați cubulețe, pentru ciorbele de iarnă. Ideea este să cumperi produse de sezon pentru că astfel cheltuiești mai puțin. Profită în sezonul cald de fructe, pepeni, vinete și ardei, de toate legumele și verdețurile pe care le găsești din abundență la supermarket și care au preț mai mic.