Sărbătoare pe 7 august. Creștinii o prăznuiesc pe Sfânta Teodora de la Sihla

.

În fiecare an, pe 7 august, creștinii o prăznuiesc pe Sfânta Teodora de la Sihla, fiind prima româncă trecută în rândul sfinților.

Cuvioasa Teodora s-a născut în satul Vânători, județul Neamț, în jurul anului 1650. S-a căsătorit cu un tânăr din Ismail, Elefterie, contra voinței sale, dar până la urmă au hotărât să meargă amândoi la mănăstire. Astfel, Sfânta Cuvioasă Teodora a îmbrăcat haina călugărească la Schitul Vărzărești — Râmnicul Sărat, iar soțul ei, la Schitul Poiana Mărului.

Sfânta Teodora de la Sihla, sărbătorită pe 7 august

După o năvălire a turcilor în părțile Buzăului, care au incendiat schitul, stareța, Sfânta Teodora și câteva ucenice s-au retras la hotarul dintre munții Buzăului și cei ai Vrancei. După zece ani, ajunge în munții Neamțului, unde s-a retras în pădurile din jurul schiturilor Sihăstria și Sihla.

Sub îndrumarea duhovnicului Pavel, s-a stabilit într-o chilie nu departe de schit și de o peșteră care îi poartă numele și astăzi. Acolo a locuit mulți ani, ostenindu-se singură în post și rugăciuni, îndurând multe ispite. Numai duhovnicul ei, o cerceta din când în când, o spovedea și o împărtășea.

După moartea duhovnicului ei, Sfânta Teodora a rămas singură. Pentru că avea o vârstă înaintată, s-a rugat cu lacrimi lui Dumnezeu să-i trimită un preot ca s-o împărtășească înainte de a muri.

Citește și: Urări și mesaje de Sfânta Teodora, sfânta cuvioasă de la Sihla. Tradiții și credințe păstrate pe data de 7 august

A fost văzută în rugăciune de doi monahi de la Sihăstria, care au mijlocit ca Sfânta Teodora să primească ceea ce își dorea. După ce a fost împărtășită, Sfânta Teodora a murit, iar vestea despre viața s-a răspândit repede în toate mănăstirile și satele din Moldova, începând astfel procesiunile la mormântul din peșteră.

Moaștele Sfintei Teodora au fost date, în 1856, Mănăstirii Pecerska din Kiev, unde se află și astăzi.

La 20 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a canonizat-o pe Sfânta Teodora de la Sihla, trecând-o în rândul sfinților, fiind prăznuită în fiecare an la 7 august.

Rugăciune către Sfânta Teodora de la Sihla

Iată ce rugăciune se spune pe 7 august, când este prăznuită Sfânta Teodora de la Sihla, conform doxologia.ro.

„O, Prea Cuvioasă Maică Teodora, care din copilărie pe Hristos L-ai iubit și pentru dragostea Lui în toată viața ta te-ai nevoit; multe nevoințe și ispite ai suferit și în viața cea pustnicească, cu darul lui Dum­nezeu, ai sporit. Cu mulțimea înfrânării și a lacrimilor celor duhovnicești, sufletul tău l-ai luminat și în singurătatea pustiei cu isprăvile faptelor tale celor bune ai strălucit. Pustia Sihlei cu viața ta o ai sfințit și pildă sihaștrilor te-ai făcut. Iar Prea Bunul Dumnezeu, la vremea cuvenită, sfințenia vieții tale a des­coperit-o și ca pe o comoară ascunsă lumii te-a arătat.

De aceea, și noi nevrednicii, cu evlavie și cu credință, cerem sfintele tale rugăciuni și te chemăm: roagă-te Prea Înduratului nostru Mântuitor, ca și noi păcătoșii în vremea vieții noastre și în vremea sfârșitului nostru să do­bândim mila și mântuirea Lui, spre a slăvi și a ne închina în veacul de acum și în cel viitor Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, în vecii vecilor. Amin!”

Ce nume se sărbătoresc pe 7 august, de Sfânta Teodora

Nume sărbătorite de Sfânta Teodora. Uite cui să trimiți mesaje de felicitare

Teodor, Teodora, Teo, Theo, Tudora, Toader, Toadar, Toadea, Tader, Tudor, Tudoran, Tudorică, Tidorache, Tivodor, Tivodar, Tica, Dorin, Doru, Dorel, Dorina, Dorin, Dora.

Foto – Libertatea.ro

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton