Unul din trei copii petrece mai puțin de 30 de minute implicat în activități fizice, ceea ce înseamnă jumătate din timpul recomandat, arată studiile recente.
Pentru a-i determina pe cei mici să fie mai implicați și să descopere cu plăcere lumea sportului, părinții pot juca un rol esențial. Practicarea unui sport nu înseamnă doar un plus adus stării de sănătate, dar este și o activitate de pe urma căreia copiii învață ce înseamnă disciplina, motivația, angajamentul și cooperarea.
Îți prezentăm câteva trucuri prin care să-ți ajuți copilul să descopere lumea sportului
1. Faceți sport împreună
Fie că mergeți să vă plimbați prin parc cu bicicletele, cu rolele sau cu trotinetelele, fie ca vă jucați diferite jocuri în curtea casei, faptul că petreceți timpul împreună este important în a-l motiva pe cel mic să practice un sport. Astfel el va asocia activitățile fizice cu timpul petrecut împreună, iar implicarea lui ulterioară într-un sport de echipă ar putea fi influențată de acest lucru. În plus, faptul că vede persoanele din jur că se distrează sau se bucură în timp ce aleargă, joacă fotbal ori baschet sau se plimbă cu bicicletele poate să-l ajute să conștientizeze că practicarea unui sport nu este ceva chinuitor, ci poate fi o plăcere.
2. Găsiți activități amuzante împreună
Da, sportul este important în viața oricărui om, cu atât mai mult în cea a copiilor, dar asta nu înseamnă că trebuie să reprezinte o corvoadă. Identifică împreună cu copilul tău acele activități care îi fac plăcere, astfel încât să își dorească să facă din ce în ce mai mult sport. Faptul că întreaga familie se implică într-o astfel de activitate s-ar putea să reprezinte imboldul de care cel mic are nevoie pentru a aprecia sportul.
3. Alege o activitate potrivită pentru vârsta lui
Cu toate că îți dorești ca fiul tău sau fiica ta să se dezvolte frumos și să aibă un stil de viață sănătos, nu trebuie să pierzi din vedere vârsta pe care o are. De aceea, atunci când îi propui să se implice într-o activitate fizică, gândește-te întâi dacă este pregătit să o facă, dacă se potrivește cu personalitatea lui și cu stilul de viață pe care îl are. De exemplu, un copil de șapte-opt ani s-ar putea să nu fie pregătit să alerge la un maraton sau să ridice greutăți, însă poate juca fotbal, se poate plimba cu bicicleta sau poate înota.
4. Asigură-i protecția
În cazul în care primul contact cu lumea sportului a fost unul neplăcut, copilul ar putea dezvolta o aversiune față de activitățile fizice, ceea ce ar putea însemna refuzul lui categoric de a mai practica vreun sport. Așadar este important să te asiguri că cel mic este bine echipat atunci când merge pe bicicletă, de exemplu, ori când joacă fotbal sau aleargă prin parc. Faptul că nu asociază sportul cu rănile fizice este un pas înainte spre a-l determina să fie cât mai implicat în diferite activități.
5. Stabiliți un program
Pentru că cei mai mulți copii preferă să petreacă timp în fața televizorului sau să se joace pe computer, este important să stabilești împreună cu cel mic un program care să includă și sportul. De asemenea, un partener de joacă alături de care să se implice și în activități fizice ar putea să-l determine să-și dorească să devină mai bun la sporturile de echipă. Puterea exemplului în cazul copiilor oferă cele mai bune rezultate.
Exercițiile fizice împreună cu o dietă echilibrată reprezintă fundația pentru o viață sănătoasă, activă, iar practicarea unui sport este esențială, mai ales în cazul copiilor supraponderali sau obezi.
(P) Material realizat in colaborare cu Hervis.
Sursă foto: Sergey Novikov/ Shutterstock