Dacă ai adesea vise care te fac să te trezeşti îngrozită, de vină ar putea fi stresul. Află care sunt şi celelalte cauze ale viselor urâte.
Să ai un coşmar din când în când e absolut normal, dar dacă ţi se întâmplă des, aceste vise pot să influenţeze în mod negativ calitatea somnului, ducând la insomnii şi oboseală. Conform studiilor, un adult sănătos are în medie un coşmar pe lună. Dacă eşti introvertită, dar creativă şi cu imaginaţie bogată, e posibil să ai mai multe.
Visele urâte sunt rare la copiii mici, dar încep să devină mai dese după cinci ani, atingând un maxim în adolescenţă. Coşmarurile pot fi însoţite de ţipete sau plâns în somn. Uneori îţi aminteşti ce ai visat, alteori te trezeşti doar cu o teamă intesă, fără a şti ce a provocat-o. Majoritatea coşmaruruilor au loc în a doua jumătate a nopţii.
Stresul te face să visezi urât
Motivul cel mai frecvent în zilele noastre este stresul de zi cum zi, care nu are vreun motiv anume în afara vieţii agitate pe care o ducem. Frustrarea, furia, grijile faţă de ceva sau cineva se traduc prin coşmaruri care nu sunt neapărat legate de subiectul cu pricina. În coşmarurile provocate de stres te vezi atacată, urmărită sau simţi că pierzi controlul asupa propriilor acţiuni.
O categorie aparte sunt persoanele care suferă de stres post-traumatic mai puternic sau mai uşor, în urma unui eveniment traumatizant: accident, viol, moartea sau boala cuiva drag etc. În acest caz poţi să revezi în vis, noapte după noapte, chiar evenimentul care te-a marcat.
Visele urâte, efect secundar al medicamentelor şi alcoolului
Medicamentele pentru tratarea depresiei, somniferele, anestezicele sunt cel mai adesea vinovate pentru visele urâte. Dar se poate întâmpla şi dacă iei anumite antibiotice, anorexigene, antihistaminice pentru alergie, medicamente pentru inimă şi pentru ulcer. Dacă ai luat mult timp somnifere sau antidepresive poţi avea vise urâte şi când încetezi tratamentul.
Alcoolul are efect asupra sitemului nervos, aşa că nu trebuie să te mire dacă după un pahar de vin în plus visezi urât. La început alcoolul te linişteşte şi adormi repede, dar când efectul lui trece poţi să te trezeşti brusc, având şi coşmaruri. Şi sevrajul de alcool provoacă vise urâte.
Visezi urât dacă eşti răcită sau mănânci mult
Dacă ai observat că visezi urât când eşti răcită sau ai gripă, este din cauza febrei. Oamenii de ştiinţă nu ştiu încă de ce, dar s-a observat că avem mai multe coşmaruri când temperatura corpului depăşeşte limita normală.
Nu în ultimul rând, o masă de seară prea bogată îţi provoacă nu numai indigestie, ci şi vise urâte. Contează şi cât mănânci, dar şi ce mănânci. Alimentele bogate în grăsime, dulciurile şi condimentele picante provoacă cele mai multe coşmaruri.
Citeşte şi despre visele care se repetă şi semnificaţia lor!
Foto: Shutterstock