Este un alt coşmar pe care, probabil, toţi l-am avut cel puţin de câteva ori. Fie alergi, încercând să scapi de ceva sau cineva care te urmăreşte, fie te ascunzi într-un colţ, cu inima cât un purice că vei fi găsită, fie cauţi o modalitate de a păcăli urmăritorul.
Fuga este un instinct natural care se declanşeaza în faţa unui pericol, deci nu e de mirare că toţi avem acest vis. Abordarea pe care o alegi în vis este similară cu cea pe care ai alege-o în viaţa reală, spun psihologii. Dacă în vis te ascunzi, înseamnă că şi în realitate eviţi problemele. Dacă în vis cauţi un mod de a păcăli adversarul, înseamnă că în realitate eşti genul de om care caută soluţii.
Ce înseamnă: monstrul care te urmăreşte în vis este o proiecţie a propriilor sentimente: furie, gelozie, obsesii, teamă. Nu poţi să-ţi accepţi sentimentele şi gândurile, ţi-e ruşine de ceea ce simţi, te-ai săturat să fugi de probleme.
4. Nu poţi trece un examen
Şi in perioada şcolii, şi mai târziu, mulţi oameni visează că sunt la un examen pentru care nu s-au pregătit deloc. Poate că întrebările sunt prea grele şi nu ştii răspunsul, poate că sunt scrise într-o limbă ciudată, pe care n-o înţelegi, sau din cine ştie ce motiv nu poţi să scrii, deşi ştii răspunsurile. Cert este că timpul trece şi nu poţi rezolva testul.
Ca şi în viaţa reală, examenul din vis reprezintă o încercare ce trebuie trecuta, dar pentru asta ai nevoie de anumite calităţi şi de o anume pregătire.
Ce înseamnă: eşti emoţionată, ţi-e frică să nu dai greş într-o situaţie, te îndoieşti de calităţile şi cunoştinţele tale, nu te simţi pregătită pentru o anumită încercare ce te aşteaptă, crezi că nu te ridici la înălţimea celor din jur.
5. Te îneci
Multe dintre visele noastre sunt legate de apă: eşti în apa şi dintr-o dată nu mai poţi să înoţi, vezi cum se ridică deasupra ta un val uriaş, te prinde o ploaie torenţială care acoperă tot sau poate te trezeşti dintr-o dată cu casa inundată de atâta apă încât nu mai poţi scăpa.
În oricare din aceste scenarii, apa este simbolul a ceva ce te copleşeşte: griji, obstacole, adversari etc. Ce înseamnă: te simţi neajutorată într-o situaţie, nu poţi controla ceea ce ţi se întâmplă, te copleşesc grijile, lucrurile ţi-au scăpat de sub control.