La aproape 200 de kilograme, Vasilica nu se poate deplasa decât până la toaletă. Dar cel mai mult suferă pentru că nu-i poate ajuta pe cei dragi, care sunt la rândul lor bolnavi.Vasilica Minţu s-a îngrăşat în ultimii şapte ani, de când s-a mutat la ţară, iar singura ei şansa de a avea o viaţă normală este o operaţie de micşorare a stomacului pe care din păcate nu şi-o permite. 48 de kilograme...Atât cântăreşte Vasilica în visele ei, unde scapă de povara unui trup ca o închisoare. Tot 48 de kilograme cântărea şi când s-a căsătorit. S-a născut în judeţul Vrancea în 1962, iar la 17 ani a fost nevoită să plece de acasă pentru a lucra în Bucureşti. La fosta fabrică IMGB, unde era muncitoare, l-a cunoscut pe cel care îi stă alături şi acum. "M-am căsătorit la 21 de ani. Pe atunci eram o femeie frumoasă, atrăgătoare, suplă şi cu un păr de invidiat", îşi aminteşte Vasilica. După ce s-au născut cei doi băieţi a rămas cu ceva kilograme în plus, ca orice mamică. Însă nu era nici pe de parte în situaţia de acum. Apoi a urmat o sarcină extrauterină care, crede ea, i-a dat peste cap sistemul hormonal. După asta a mai născut o fetiţă. Vasilica spune că cele trei sarcini normale şi dereglarea hormonală căpătată în urma celei extrauterine au făcut-o să se îngraşe pe zi ce trece. 100 de kilograme acumulate în şapte aniPână acum şapte ani avea în jur de 100 de kilograme. În acea perioadă lucra ca femeie de serviciu şi locuia împreună cu familia în subsolul blocului pe care îl îngrijea. 10 ani au stat acolo, timp în care Vasilica se îngrăşa, încet, încet. Totuşi, crede că mişcarea pe care o făcea mai reuşea să ţină kilogramele la distanţă. Asta s-a schimbat acum şapte ani, când a murit socrul ei şi a decis împreună cu familia să se mute la ţară, la 20 de kilometri de Bucureşti. Viaţa la ţară nu i-a priit Vasilicăi, care şi-a dublat greutatea de când locuieşte acolo. Ce mănâncă o femeie de 200 de kilogrameAi zice că se îndoapă cu platouri uriaşe de carne şi dă gata zeci de hamburgeri pe zi. De fapt, realitatea e cu totul alta. Vasilica nici nu şi-ar permite, financiar vorbind, atâta mâncare. Şi în plus, diabetul de care suferă nu îi dă voie să mănânce orice. Pe de altă parte, recunoaşte că nu ţine regimul pentru diabet ca la carte fiindcă nu-i ajung banii.Ziua începe cu o canp de ceai - sau lapte, când are - cu două felii de pâine. "Ca să-mi pot lua medicamentele", explică Vasilica. Peste prânz sare de obicei, iar seara se mulţumeşte cu o farfurie de ciorbă sau supă, "ce găteşte soţul". Nu mănâncă nici prăjeli, nici dulciuri. Iar fructe îşi permite cam o dată pe lună, când ia pensia.Citeşte în pagina următoare cum este viaţa unei femei de 200 de kilograme!Frustrările unei vieţi de obezLa 200 de kilograme, viaţa nu este uşoară. "Zilele mele sunt identice. Toată ziua mi-o petrec în pat, iar atunci când mă duc la toaletă îmi este foarte greu cu deplasarea. Am nevoie de ajutor să îmi pot face baie, să îmi pot încălzi şi prepara ceva de mâncare. Într-un cuvânt sunt dependentă de cineva."Deşi este pensionat din cauza problemelor cardiace, soţul Vasilicăi duce tot greul gospodăriei. Dar pe femeie o doare cel mai tare faptul că nu poate fi alături de propriul copil. Unul din băieţi este bolnav de diabet şi supravieţuieşte cu ajutorul injecţiilor de insulină, trei în fiecare zi. Când a fost internat în comă diabetică, Vasilica nici măcar nu a putut să-l viziteze la spital pentru că deplasarea până la Bucureşti ar fi fost aproape imposibilă.Cealaltă mare durere a Vasilicăi este că nu ştie dacă va mai apuca să-şi vadă mama, şi ea grav bolnavă. "Dacă aş putea să slăbesc, primul lucru pe care l-aş face ar fi să plec la părinţii mei pe care nu i-am văzut de foarte mult timp. Mama mea este bolnava, la pat, cu ciroză hepatică.""Stau adesea în pat, închid ochii şi mă închipui slabă cum eram o dată. Mă trezesc şi plâng atunci când îmi dau seama că sunt închisă într-un corp de monstru. Mă urăsc câteodată. Am avut şi gânduri urâte, dar m-am gândit că alături familia care mă iubeşte şi îmi vrea binele."Pentru familia ei îşi doreşte să ajungă nu la silueta de alta dată, dar măcar sub 100 de kilograme ca să se poate mişca şi să nu le mai fie o povară. Medicamentele şi regimul, mult prea scumpe"Burta mea deja atârnă mai jos de genuchi, iar picioarele sunt foarte umflate şi tari. Burta mi-a crăpat pur şi simplu şi îmi supurează", poveştete Vasilica ruşinată. De parcă asta n-ar fi de ajuns, are şi alte probleme. Ca într-un cerc vicios, greutatea i-a provocat boli grave care acum o împiedică să slăbească. Începe să enumere: diabet, boală cardiacă ischemică, hipertensiune şi boală osoasă degenerativă vertebrală. Medicii de la Institutul de Endocrinologie "C.I. Parhon", unde a făcut mai multe investigaţii, i-au spus că nu are probleme cu glanda tiroidă şi i-au recomandat un regim alimentar, împreună cu medicamentele pentru bolile de care suferă. Din păcate, nu şi-a permis să urmeze întru totul sfaturile medicilor. "Am urmat sfatul doctorului, dar numai pastilele costau pe lună 500 de lei. Am urmat tratamentul numai trei luni şi nu am mai putut continua din motive financiare" explică Vasilica. Pensionată pe caz de boală, ea primeşte lunar 450 de lei. Până la urmă a ajuns la dr. Cătălin Copăescu, unul din cei mai cunoscuţi medici specializaţi în chirurgia obezităţii. "Dânsul, fără această operaţie, nu mi-a dat nicio şansă", spune Vasilica.Citeşte în pagina următoare de ce este chirurgia obezităţii un lux!Operaţia de micşorare a stomacului, un luxEste vorba de o operaţie bariatrică, unul dintre cele mai eficiente tratamente ale obezităţii. Operaţiile bariatrice, care se folosesc numai în cazul unui surprlus foarte mare de greutate, vizează fie micşorarea stomacului, fie scurtarea intestinului subţire, fie amândouă. În primul caz, un stomac mai mic înseamnă un consum mult redus de mâncare fără a apărea senzaţia de foame. În al doilea caz, pacientul continuă să mănânce normal, numai că mâncarea nu mai este absorbită în organism. Primind mai puţină energie, corpul este forţat să folosească depozitele de grăsime, astfel că slăbirea este rapidă şi de lungă durată. Din păcate, la noi în ţară, operaţiile bariatrice nu se numără printre intervenţiile decontate de CNAS, aşa că pentru majoritatea obezilor reprezintă un lux. Este şi cazul Vasilicăi. Ea are nevoie de 3500 de euro numai pentru operaţie, care s-ar face la spitalul "Sf. Ioan" din Capitală. Însă cheltuielile ar fi mai mari de atât pentru că, după operaţie, ar trebui să rămână în spital în jur de o lună, timp în care să ţină o dietă strictă bazată pe lichide. Ca să strângă bani pentru operaţia ce i-ar salva viaţa, Vasilica este nevoită să apeleze la mila oamenilor, cerând donaţii. "Vreau să reuşesc să duc o viaţă normală, să mă pot bucura de viaţă, de bătrâneţe. Vreau să trăiesc. Simt că nu mai am forţă, nu mă m-ai suport din cauza corpului greu pe care îl am. Am ajuns să mă urăsc. Nu vreau să ajug să nu mă mai pot ridica din pat nici până la toaletă."Foto: arhiva personală