La 200 de kilograme, viaţa nu este uşoară. „Zilele mele sunt identice. Toată ziua mi-o petrec în pat, iar atunci când mă duc la toaletă îmi este foarte greu cu deplasarea. Am nevoie de ajutor să îmi pot face baie, să îmi pot încălzi şi prepara ceva de mâncare. Într-un cuvânt sunt dependentă de cineva.”
Deşi este pensionat din cauza problemelor cardiace, soţul Vasilicăi duce tot greul gospodăriei. Dar pe femeie o doare cel mai tare faptul că nu poate fi alături de propriul copil. Unul din băieţi este bolnav de diabet şi supravieţuieşte cu ajutorul injecţiilor de insulină, trei în fiecare zi. Când a fost internat în comă diabetică, Vasilica nici măcar nu a putut să-l viziteze la spital pentru că deplasarea până la Bucureşti ar fi fost aproape imposibilă.
Cealaltă mare durere a Vasilicăi este că nu ştie dacă va mai apuca să-şi vadă mama, şi ea grav bolnavă. „Dacă aş putea să slăbesc, primul lucru pe care l-aş face ar fi să plec la părinţii mei pe care nu i-am văzut de foarte mult timp. Mama mea este bolnava, la pat, cu ciroză hepatică.”
„Stau adesea în pat, închid ochii şi mă închipui slabă cum eram o dată. Mă trezesc şi plâng atunci când îmi dau seama că sunt închisă într-un corp de monstru. Mă urăsc câteodată. Am avut şi gânduri urâte, dar m-am gândit că alături familia care mă iubeşte şi îmi vrea binele.”
Pentru familia ei îşi doreşte să ajungă nu la silueta de alta dată, dar măcar sub 100 de kilograme ca să se poate mişca şi să nu le mai fie o povară.
Medicamentele şi regimul, mult prea scumpe
„Burta mea deja atârnă mai jos de genuchi, iar picioarele sunt foarte umflate şi tari. Burta mi-a crăpat pur şi simplu şi îmi supurează”, poveştete Vasilica ruşinată.
De parcă asta n-ar fi de ajuns, are şi alte probleme. Ca într-un cerc vicios, greutatea i-a provocat boli grave care acum o împiedică să slăbească. Începe să enumere: diabet, boală cardiacă ischemică, hipertensiune şi boală osoasă degenerativă vertebrală.
Medicii de la Institutul de Endocrinologie „C.I. Parhon”, unde a făcut mai multe investigaţii, i-au spus că nu are probleme cu glanda tiroidă şi i-au recomandat un regim alimentar, împreună cu medicamentele pentru bolile de care suferă.
Din păcate, nu şi-a permis să urmeze întru totul sfaturile medicilor. „Am urmat sfatul doctorului, dar numai pastilele costau pe lună 500 de lei. Am urmat tratamentul numai trei luni şi nu am mai putut continua din motive financiare” explică Vasilica. Pensionată pe caz de boală, ea primeşte lunar 450 de lei.
Până la urmă a ajuns la dr. Cătălin Copăescu, unul din cei mai cunoscuţi medici specializaţi în chirurgia obezităţii. „Dânsul, fără această operaţie, nu mi-a dat nicio şansă”, spune Vasilica.
Citeşte în pagina următoare de ce este chirurgia obezităţii un lux!