Chiar dacă au la dispoziţie toate mijloacele necesare pentru a se informa, vedetele nu prea se pricep când vine vorba de sănătate şi cad în plasa comercianţilor de soluţii minune.
Sense about Science (SAS), o fundaţie britanică ce se ocupă cu popularizarea ştiinţei „adevărate”, realizează anual o listă cu cele mai mari „abuzuri împotriva ştiinţei”. Unele din ele sunt comise de vedete care se cred specialiste în nutriţie, medicină sau sport şi dau fanilor tot felul de sfaturi proaste sau de-a dreptul periculoase.
Brăţara magică a lui David Beckham
Kate Middleton şi David Beckham au fost văzuţi purtând nişte brăţări magice care îmbunătăţesc energia şi performanţele fizice susţinând fluxul energetic al organismului. De atunci, englezii sunt înnebuniţi după aceste brăţări şi mulţi chiar sunt convinşi că ele funcţionează. SAS anunţă că nu există nicio dovadă ştiinţifică în sprijinul acestor brăţări şi că cel mai probabil ele nu au niciun efect.
Dieta de detoxifiere a lui Demi Moore
Oamenii de ştiinţă i-au atacat şi pe Ashton Kutcher, Demi Moore şi Naomi Campbell, adepţi ai unei diete de detoxifiere care presupune un post aproape negru de 14 zile. Naomi Campbel, care trăieşte timp de două săptămâni doar cu sirop de arţar, ardei iute şi apă, a spus în emisiunea lui Oprah că e bine să-ţi curăţi corpul de toxine din când în când.
SAS ne avertizează că organismul nostru e astfel conceput încât se curăţă singur în fiecare clipă şi nu are nevoie de ajutor în acest sens.
Cântăreaţa Sarah Harding a declarat într-un interviu că pune cărbune pisat în mâncare pentru ca acesta să absoarbă toxinele. Oamenii de ştiinţă îi atrag atenţia că lucrurile nu funcţionează chiar aşa de simplu. Cărbunele absoarbe anumite toxine, motiv pentru care este folosit la fabricarea măştilor de gaze, însă adăugat în mâncare nu are acelaşi efect. Mai mult, cărbunele nici nu este necesar fiindcă organismul nostru e capabil să elimine singur toxinele.
Radiaţiile Madonnei
Pe lista SAS cu aberaţii ştiinţifice se află şi Madonna, care a declarat că lucreaza împreună cu un grup de cercetători pentru a găsi o modalitate de a neutraliza radiaţiile emise de deşeurile radioactive. Un chimist britanic îi atrage atenţia că deşeurile radioactive nu pot fi neutralizate, ci doar mutate dintr-o parte în alta până când îşi pierd singure puterea, ceea ce se poate întâmpla în câteva minute sau în milioane de ani, în funcţie de natura lor.