Adrian Streinu-Cercel, doctor și managerul Institutului de Boli Infecțioase „Matei Balș”, a vorbit despre următorul val de epidemie de COVID-19 din România: când să ne așteptăm la el și ce reguli trebuie să respectăm.
„Foarte multe ţări sunt cu zero la decese”, a amintit Streinu-Cercel, după cum arată Antena 1. „Suntem într-o oarecare acalmie. Virusul nu vine şi dă totul dintr-o dată. E parşiv. El tatonează terenul pe planetă. Dar s-ar putea să mai trecă puţin pe la noi prin toamnă”.
Streinu-Cercel a mai subliniat, potrivit Mediafax, obligativitatea măsurilor de protecție pe care va trebui să le respectăm: „Noi de acum trebuie să ne luăm o serie de măsuri. Cum să purtăm masca, cum să ne spălăm pe mâini si pe faţă. Acestea trebuie să devină lucruri obligatorii”.
Citește și: Cât costă testul care îți arată dacă ești imun la noul coronavirus și unde îl poți face
Un alt aspect important scos în evidență de Streinu-Cercel a fost purtarea măștii: „Masca e foarte importantă. Va face diferenţa în mod net în perioada următoare. Masca trebuie să acopere nasul gura, să fie purtata maxim 4 ore. Ea ne protejează. Acolo unde e curat, nu se duce doctorul. Unde se foloseşte apa și săpunul, unde se aeriseşte camera nu o să fie probleme. Acolo unde pătrunde soarele nu pătrunde doctorul”.
Foto: Libertatea
Ultima modificare mai 19, 2020 5:26 pm