Pentru că numărul cazurilor noi de COVID-19 continuă să fie ridicat, tot mai multă se îngrijorează că după alegerile locale ce vor avea loc în această toamnă, România va intra din nou în carantină. Nelu Tătaru, ministrul Sănătății a lămurit această situație.
Vor putea autoritățile să gestioneze pandemia sau va fi nevoie de o nouă perioadă de izolare la domiciliu totală sau parțială? Aceasta este scenariul la care se gândesc tot mai mulți români, mai ales după ce mai multe state au anunțat că vor lua din nou măsuri drastice. Acestea au impus noi restricții pentru limitarea răspândirii virusului sau chiar au transmis că urmează să intre din nou în carantină. Însă Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, spune că în România nu sunt motive de îngrijorare în acest sens deocamdată.
Citește și: Nelu Tătaru, despre primul vaccin împotriva COVID-19 care va ajunge România
„Eu nu mă aştept la un nou lockdown, mă aştept ca toată lumea să respecte nişte reguli şi nişte precauţii. Atât timp cât nu respectăm, putem avea tot felul de scenarii. În condiţiile în care ne aflăm cu o lună deosebit de dificilă prin reluarea multor activităţi, noi nu cerem decât respectarea acelor norme de aplicare a acelor reluări de activitate”, a explicat Nelu Tătaru, potrivit Digi24.
„Respectând aceste norme, avem o menţinere în platou, în jurul a 1.500 de cazuri pe zi, urmând ca în a doua jumătate a lunii octombrie, după ce trecem această lună de foc, să putem să ne gândim şi la o pantă descendentă. Dacă nu respectăm acele lucruri, putem vedea o creştere până spre 2.000 de cazuri pe zi şi atunci vom vedea cum trepidează şi unităţile de primiri urgenţă şi terapie intensivă, precum şi secţii de boli infecţioase”, a mai adăugat ministrul Tătaru.
Ultima modificare septembrie 23, 2020 1:26 pm