În ultima perioadă, din ce în ce mai des, asistăm la nașterea unor curente care mai de care mai ciudate. Unul dintre acestea este cel pornit de niște bloggerițe de peste ocean, care susțin că menstruația nu există, de fapt, sau că aceasta este un blestem.
Într-un clip de pe YouTube, intitulat „Cum am scăpat de menstruație cu ajutorul dietei raw vegane”, vloggerița Freelee the Banana Girl le-a povestit celor 700.000 de oameni care o urmăresc despre dieta ei strictă, bazată pe alimente raw vegane, adică crude și nepreparate termic, care a ajutat-o să scape definitiv de menstruație. „Eu cred că menstruația nu este decât o reacție a organismului la toate lucrurile toxice cu care intrăm în contact. Menstruațiile dureroase și abundente apar atunci când femeile au o dietă toxică, iar corpul lor este plin și el de toxine”.
De asemenea, Freelee este de părere că lipsa menstruației sau o menstruație cât mai rară înseamnă că organismul femeii e sănătos.
Pare incredibil, dar până în acest moment, clipul ei de pe YouTube are peste 400.000 de vizualizări.
Medicii avertizează – dieta raw vegană poate cauza lipsa menstruației deoarece organismul este privat de vitamine și minerale esențiale
E important de știut că, atunci când vine vorba despre lipsa menstruației, părerile medicilor sunt clare – absența menstruației este normală doar când vine vorba de sarcină. Altfel, stresul, boala ovarelor polichistice, obezitatea sau alte boli grave determină acest lucru. Toți specialiștii spun că menstruația este normală.
Totuși, o mână de bloggerițe raw vegane susțin în continuare că mentruația nu există, că aceasta e un blestem al vieții moderne sau o reacție toxică a organismului nesănătos.
O altă bloggeriță din Statele Unite, Miliany, a scris recent că „menstruația este o minciună, un blestem” și că marile companii farmaceutice și nu numai profită de pe urma menstruațiilor pentru a vinde medicamente sau produse destinate igienei intime.
Dr. Jackie Maybin, lector universitar în obstetrică și ginecologie, la Universitatea din Edinburg avertizează că acest nou curent e cât se poate de periculos – „O dietă strictă raw vegană are din start riscurile ei. Fără a-ți face analize hormonale amănunțite, abordarea unei astfel de diete poate fi foarte periculoasă. Cel mai probabil, lipsa completă a menstruației, adică amenoreea, indică faptul că ovulația nu mai are loc, iar asta înseamnă că este o problemă cu sistemul reproducător al persoanei respective. În plus, o dietă raw vegană poate duce la amenoree datorită faptului că organismul intră într-o stare de criză, pentru că nu mai are vitaminele și mineralele necesare funcționării corespunzătoare”.