Legumele şi fructele pe care le consumăm zilnic conţin doze mai mari sau mai mici de pesticide, substanţe chimice asociate unor boli incurabile. Iată legumele şi fructe cu cele mai multe pesticide, conform unui recent studiu dat publicităţii de cercetătorii americani.
Ajutându-se de datele puse la dispoziţie de autorităţi, organizaţia Environmental Working Group (EWG) a publicat o listă a celor mai contaminate produse. Pesticidele folosite în dezvoltarea fructelor şi legumelor se află în strânsă legătură cu o serie de probleme de sănătate, de la problemele de dezvoltare ale copiilor, până la cancer sau dezechilibre hormonale.
Pentru al cincilea an consecutiv, în topul fructelor şi legumelor care conţin pesticide se află merele, aproape toate mostrele testate (99%) conţinând cel puţin un tip de substanţe toxice.
Aceste legume şi fructe cu un conţinut ridicat de pesticide nu trebuie excluse din alimentaţia noastră, cid oar trebuie să acordăm o mai mare atenţiei provenienţei lor. “Noi vă spunem să mâncaţi fructe şi legume, dar, ştiind care sunt cele care au o concentraţie mai mare de pesticide, puteţi opta pentru variantele organice, bio”, explică Sonya Lunder, analist în cadrul EWG.