Exercițiile și dieta te ajută să-ți tonifiezi corpul, dar și trucurile următoare îți pot fi de folos, mai ales dacă vrei să scapi de burtică într-un timp cât mai scurt!
Nu bea bere, bea vin
Când ieși în oraș cu prietenii, berea nu este unul din ei. Studiile au arătat că persoanele care beau bere de obicei sunt grase decât cele care nu. În schimb, poți bea un pahar de vin roșu sau alb, după plac. Nu îl combina cu sucuri pentru că sunt pline de zahăr. Și nu bea mai mult de un singur pahar, pentru că și vinul are calorii.
Mai mult, un studiu recent a arătat că persoanele care consumă alcool în mod neregulat și cantități mari atunci când au ocazia au mai multe kilograme în plus.
Fără băuturi carbogazoase
Chiar dacă nu bei sucuri pentru că sunt pline de zahăr și calorii, nici apa minerală nu este o alternativă mai bună. Pentru că este carbogazoasă, te poate balona și vei părea să ai burta mai mare decât este în realitate. Nici băuturile energizante nu sunt bune, pentru că organismul tău le transformă pe acestea mai repede decât pe altele în grăsimi.
Cereale integrale
Dacă tai numărul caloriilor dintr-o zi și consumi mai multe cereale integrale vei reuși să scapi mai repede de burtică, au arătat studiile efectuate în Statele Unite.
Dacă vrei să slăbești cu totul, nu doar în zona abdomenului, ai nevoie de dieta potrivită. Produsele bogate în grăsimi mononesaturate sunt cele mai bune, iar dieta care conține astfel de alimente este cea mediteraneană.
Mai mult calciu
Persoanele care conusmă mai multe produse ce conțin calciu reușesc să slăbească mai ușor decât cele care consumă același număr de calorii, dar mai puțin calciu.
Sigur, este sănătos să consumi multe fibre, însă nu deodată, altfel te vei balona. Consumă câte puțin în fiecare zi – și crește cantitatea în timp – și bea multă apă.
Foto: Shutterstock