Atunci când vrei să slăbeşti, accelerarea metabolismului e poate cel mai important lucru de care trebuie să ţii cont. Mai ales dacă moşteneşti un metabolism leneş, care nu te ajută prea mult. Vestea bună este că şi cel mai leneş metabolism poate fi accelerat. Iată cum…
Include în programul tău exerciţiile cardio
Dacă nu îţi place să mergi la sală poţi înlocui exerciţiile clasice cu dans, alergat sau înot. Cel mai mare avantaj al exerciţiilor cardio este că organismul tău continuă să ardă calorii chiar şi o oră mai târziu, după ce activitatea fizică se încheie.
Bea suficientă apă
Corpul nostru are nevoie de apă pentru absolut toate procesele intracelulare. Rezultatele unui studiu recent au dovedit faptul că persoanele care beau cele opt pahare de apă pe zi, recomandate de medici, au un metabolism mult mai accelerat, comparativ cu metabolismul unui om care nu consumă suficientă apă.
Mănâncă inteligent
Dacă vei mânca mai puţin la fiecare masă, şi vei mânca mai des, metabolismul tău se va accentua imediat şi vei remarca acest lucru. Mesele şi gustările dese, la 3-4 ore distanţă, pun metabolismul la treabă. Dacă, pe de altă parte, nu îi oferi organismului tău decât două mese bogate pe zi, el va stoca acele mese şi le va transforma în rezerve de grăsime.
Include proteine de bună calitate în dieta ta
Digestia proteinelor presupune un consum mai mare de calorii, comparativ cu digestia carbohidraţilor, de exemplu. În plus, proteinele de bună calitate, sunt recomandate de către specialişti în orice dietă echilibrată. Acestea includ carnea albă de peşte sau pui, carnea de vită, carnea de curcan, nucile şi seminţele, fasolea sau ouăle.
Nu uita de ceaiul verde
Acum câţiva ani toată lumea vorbea de beneficiile ceaiului verde. Chiar dacă acum nu se mai vorbeşte atât de mult despre el, acest ceai cu efecte miraculoase pentru sănătate şi frumuseţe rămâne un aliat de nădejde pentru oricine încearcă să ducă un stil de viaţă sănătos şi echilibrat. Două ceşti de ceai verde pe zi pot accelera metabolismul cu până la 17%.
Foto: alimentatie echilibrata / Shutterstock