Fiecare femeie mizează pe anumite trucuri sau diete atunci când încearcă să slăbească. Află cum procedează cititoarele unica.ro şi, mai ales, dacă ele procedează corect. Găseşti mai multe mesaje cu trucuri şi în revista Unica de aprilie.
În urmă cu câteva săptămâni, v-am rugat să ne împărtăşiţi trucurile voastre de slăbit, iar voi aţi trimis zeci, dacă nu chiar sute de mesaje. Noi le-am trimis, la rândul nostru, medicului specialist în nutriţie, dr. Corina Zugravu, care le-a analizat. Iată, în continuare, fragmente din mesajele voastre şi “analiza” trucurilor pe care le aplicaţi atunci când vreţi să mai pierdeţi câteva kilograme.
1. “Dacă am poftă de dulciuri, mănânc un fruct, pentru că difera caloriile date de zahăr faţă de cele din fructoză; dacă am chef de ronţăit ceva, ronţăi stafide sau alte fructe uscate ori alune, fistic, caju (în cantităţi moderate); beau foarte multe ceaiuri negre şi verzi, pe care le îndulcesc cu miere (se mai poate folosi fructoză din comerţ), pastele albe le-am înlocuit cu cele din legume, orezul cu cel brun, pâinea albă cu cea făcută în casă DOAR din făină neagră (nu vă lăsaţi păcăliţi de comercianţii care scriu că pâine neagră, dar, dacă te uiţi la ingrediente… lucrurile nu stau chiar aşa), iar prăjelile se înlocuiesc cu prepararea în cuptor sau în tigaie din teflon.” Mihaela
Fructoza îngraşă mai mult decât zahărul
Dr. Corina Zugravu: Truculul cu fructele, proaspete şi oleaginoase, este excelent, foarte favorabil pentru sănătate. Atenţie însă la orezul integral! Nu este nici el lipsit de calorii… Idem pentru pâinea neagră. Doamna văd că pune accent pe fructoză, doar că, din păcate, fructoza în exces nu este favorabilă sănătăţii (culmea, îngraşa mai mult decat zahărul!). Însă dacă este vorba de un consum moderat, cum înţeleg că este aici cazul, fructoza nu va ridica niciun fel de probleme. Ceaiurile sunt sănătoase, dar nu vă aşteptaţi ca din cauza lor să slăbiţi. Este mult exagerat acest efect! Adevărul e că ceaiurile ne fac să mai uităm senzaţia de foame şi aduc şi o cantitate mare de antioxidanţi.
2. “Am hotărât ca de anul asta să fac unele schimbări şi, până la vară sper sa scap de kilogramele acumulate în timpul sarcinii. În primul rând, am început să beau mult ceai (neîndulcit), cam 1-2 L pe zi, pentru a mai păcăli un pic foamea şi pentru că am nevoie să mă hidratez. Am ales un ceai special pentru a stimula lactaţia (fenicul+anason+chimen+muşetel), pentru că nu vreau, în încercarea mea de a mai reduce din porţii, să fie afectat şi copilul. Apoi am renunţat la dulciuri. Mai gust câteodată o linguriţă cu miere când mă lovesc poftele rău de tot sau mănânc un fruct şi îmi trece. Cred că şi vremea mi-a fost prielnică, că la atâta zăpadă, am preferat să stau cu copilul acasă şi să-l las pe soţul meu să facă cumpărăturile. Dacă nu vezi, nu pofteşti!” Jeni-Simona
Dr. Corina Zugravu: Perioada de alăptare nu e bună pentru slăbit, însă cititoarea a ales sa “lovească” unde trebuie: la dulciuri. Este sigur pe drumul cel bun, însă alaptarea în sine, care solicită mult organismul mamei, o va ajuta să dea jos kilogramele.
3. “Trucul meu de slăbit este să mănânc întotdeauna în faţa soţului meu. Are el grijă să-mi amintească să nu depaşesc măsura în vreun fel. Şi nu o spune frumos, cu menajamente, ci direct şi chiar foarte enervant de cele mai multe ori. În plus, mereu are grijă să mă complimenteze dacă mai dau câte puţin jos şi mă încurajează să nu mă las de sală.” Elena
Ar putea avea efecte negative asupra relaţiei dintre soţi
Dr. Corina Zugravu: Acest truc poate să fie util doamnei, dar mă îndoiesc că poate fi util persoanelor cu soţi mai puţin direcţi. Din ăcate, cred că trucul ar putea avea efecte negative asupra relaţiei dintre cei doi soţi.
4. “Trucurile pe care îl folosesc când vreau să pierd în greutate: Îmi aleg cu grijă alimentele. Nu folosesc carne de porc sau grasă, doar peşte, pui, curcan. Introduc în alimentaţie legume, pe care le pun pe grătar sau le înăbuş ( în niciun caz cu unt, ci cu puţină apă). Nu mănânc tocături şi sosuri. Uleiul folosit este numai cel de măsline extravirgin. Chiar şi peste pieptul de pui la grătar pun câteva picaturi de ulei de masline, pentru a-l face mai gustos. Am exclus pâinea din alimentaţie. De asemenea, dulciurile. Mănânc maximum o pătrăţică de ciocolată neagră zilnic. Beau obligatoriu aproape 2 l de apă pe zi. Mănânc fructe în fiecare zi. Merg zilnic pe jos. Când timpul îmi permite, merg la sală şi la masaj. După fiecare duş ,masez corpul cu cremă, ca pielea să rămână elastică.” Nicoleta
Nu este o idee bună să se renunţe de tot la pâine.
Dr. Corina Zugravu: Pâinea, atunci când e corect aleasă, este un aliment complex, care ne aduce fibre, vitamine, minerale. Cât despre băutul apei, ştiu că este “găselniţa” favorită a multor doamne şi domnişoare, dar, din păcate, în afară de faptul că amână puţin senzaţia de foame, nu are niciun efect. S-au făcut numeroase studii în acest sens şi rezultatul a fost cel aşteptat, şi anume: apa n-are nimic în comun cu slăbitul. Apa se bea pentru hidratare şi, la adult, este suficient să se bea ori de câte ori ne este sete. Fără a sta să se numere mililitrii şi fără a transforma totul într-o obsesie.
5. “Eu slăbesc doar cu alimentaţia bazată pe grupele de sânge; pe lângă asta, folosesc multă lămâie. Dimineaţa pe stomacul gol beau sucul de la jumătate de lămâie, apoi după fiecare masă, fac masaj cu ulei de măsline în care am pus şi zaţul de la cafea (ajută lacelulită). Când îmi e foame, încerc să mi-o potolesc bând apă.” Liliana
Alimentaţia nu are legătură cu grupa sanguină
Dr. Corina Zugravu: Numai lucruri greşite: alimentaţia şi grupele de sânge s-au dovedit a fi o enormă trăsnaie, fără niciun fel de susţinere ştiinţifică. Mulţi medici recomandă aşa ceva pacienţilor pentru că pacienţii înşişi o cer, iar medicul nu doreşte să-şi piardă clienţii. În ceea ce priveşte sucul de lămâie pe stomacul gol, el va avea acelaşi efect ca şi sucul de grepfrut: o “sănătoasă” gastrită. Diluaţi sucul în apă! Nu vă va ajuta la slăbit, dar vă va aduce vitamine preţioase.
7. “Pentru a mă abţine de la mâncare, obişnuiesc să mănânc o jumătate de grepfrut înainte de fiecare masă (care are în acelaşi timp şi efect de ardere a grăsimilor) si, de asemenea, mănânc masa principală dimineaţa, pentru a avea energie toata ziua şi pentru a nu se depune. De obicei mănânc dimineaţa un ou fiert ,şuncă şi salată, iar restul zilei mai mult salate şi carne la grătar.” Ioana Cristina
Micul dejun e, întradevăr, important
Dr. Corina Zugravu: Nu am să plictisesc pe nimeni reamintind cât de importantă este masa de dimineaţă . Un enorm corp de studii medicale foarte serioase au fost efectuate pentru a se verifica valoarea mesei de dimineaţă şi toate au dat rezultate pozitive. Adevărat, şi caloriile de dimineaţă se contabilizează în totalul zilei, dar ele sunt arse mai rapid şi s-a observat că cei care nu sar peste micul dejun au tendinţa de a mânca şi mai târziu , în decursul zilei, sănătos, şi riscă mai puţin să ia în greutate pe termen lung. Însă grepfrutul mâncat pe stomacul gol şi cu efect de ardere a grăsimilor… este un nonsens. Cum anume ar putea să ardă grăsimile?! Singurul lucru care va fi “ars” va fi mucoasa gastrică, deci Ioana să se aştepte la o gastrită. Poate nu acum, dar pe termen lung, cu siguranţă. Citeşte continuarea în pagina următoare!