Cum corectezi afecţiunile oftalmologice

.

Chiar dacă afecţiunile oftalmologice nu pot fi prevenite, pot fi corectate dacă sunt depistate la timp. Aşadar, şi în acest caz, prezentarea la medic este necesară.
Există o ofertă atât de bogată, încât cu siguranţă vei găsi o pereche de ochelari care să te avantajeze.

Miopia

este caracterizată prin scăderea capacităţii ochilor de a distinge obiectele aflate la depărtare. Ea apare mai ales în rândul şcolarilor şi al adulţilor care îşi solicită mai mult ochii. Pentru că dioptriile vor creşte treptat, se recomandă controale oftalmologice periodice. Ochelarii nu vindecă miopia, ci doar o ameliorează.

Hipermetropia

este o tulburare de vedere foarte frecventă la copii, care împiedică vizualizarea clară a obiectelor aflate în apropiere. Sunt necesari ochelarii corectori, deoarece o hipermetropie avansată duce la strabism.

Astigmatismul

este o afecţiune genetică a ochilor care se traduce prin perceperea neclară, cu iradiere, a conturului obiectelor vizualizate, ca urmare a modificărilor de fund de ochi (corneea are formă neregulată). Ochelarii cu lentile cilindrice, recomandaţi în acest caz, asigură o îmbunătăţire a vederii, dar nu vindecă afecţiunea.

Strabismul

apare la 4% dintre copii şi se referă la alinierea neuniformă a ochilor. Astfel, în timp ce unul dintre ochi fixează drept în faţă, celălalt se deplasează spre unghiul interior sau exterior al ochiului, în sus sau în jos. Există două cauze care duc la strabism: fie că muşchii sunt prea strânşi, din naştere sau imediat după naştere, fie din cauza unei hipermetropii avansate, apărută la naştere sau între 2 şi 6 ani. După caz, strabismul se corectează prin operaţie chirurgicală sau cu ajutorul ochelarilor şi al exerciţiilor medicale.
Strabismul necorectat până la 6 ani va persista toată viaţa şi poate duce la pierderea vederii la un ochi.  

Pseudostrabismul

Este caracteristic bebeluşilor, care privesc încrucişat deşi ochii sunt normal dezvoltaţi, cu o focalizare perfectă.
Vederea încrucişată se datorează distanţei mari dintre cei doi ochi sau surplusului de piele ce apare între nas şi unghiul interior al ochiului.
Pseudostrabismul, cauzat de forma feţei bebeluşului, se îmbunătăţeşte prin micşorarea distanţei dintre ochi şi prin dispariţia surplusului de piele în primele 4-5 luni de viaţă, când copilul începe să deschidă ochii mai larg şi să focalizeze privirea pe lucruri.

Glaucomul

produce atrofierea nervului optic şi îngustarea câmpului vizual (suprafaţa percepută de ochi atunci când fixăm privirea înainte). Această afecţiune se caracterizează prin creşterea tensiunii intraoculare şi prin scăderea acuităţii vizuale. Însă, poate fi afectat şi un ochi cu presiune intraoculară normală, după cum o presiune intraoculară mare nu înseamnă automat glaucom. Tratamentul glaucomului (picături, pastile, tratament cu laser sau intervenţie chirurgicală), va reduce presiunea intraoculară, dar nu va reda câmpul vizual pierdut.

Cataracta

este o stare degenerativă a ochiului, în care cristalinul devine treptat tot mai opac, iar vederea se înceţoşează. Depistarea timpurie a cataractei are un rol foarte important, deoarece boala are o evoluţie foarte rapidă. Tratamentul cataractei, constând în implantul de cristalin artificial, se face cu ultrasunete, iar în cazul unor complicaţii se intervine cu laserul pentru a face o mică fantă în cristalinul reopacificat după operaţie (capsulotomie).

Cum procedăm în cazul copiilor

În afara strabismului, care e o afecţiune vizibilă, celelalte tulburări de vedere sunt mai greu de depistat la cei mici, pentru că ei nu se plâng că nu văd bine sau că nu văd cu un ochi. Controalele oftalmologice la vârste fragede pot depista din timp eventualele tulburări, evitând complicaţiile ulterioare. Controlul efectuat în primul an de viaţă poate ajuta la depistarea precoce a cataractei sau a glau-comului congenital. Următoarele controale oftalmologice vor avea loc la trei, cinci şi şase ani.

Factori care predispun la aceste afecţiuni

â–º factorul genetic: rude care au avut boala;
â–º factori de mediu: iluminare insuficientă, suprasolicitarea ochilor, încălcarea regulilor citirii şi scrierii (la copii);
â–º factori medicali: boli infecţioase sau somatice în cazul cărora nu au fost respectate prescripţiile medicale;
â–º diabetul şi bolile vasculare;
â–º vârsta înaintată.

Foto: Shutterstock

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton