Un simplu test de respirație ar putea diagnostica, în viitor, orice tip de cancer. Cercetătorii britanici au început un studiu clinic amplu după ce testele la scară redusă au avut o precizie ridicată.
Studiul va dura doi ani și se va realiza pe un eșantion de 1.500 de oameni diagnosticați cu diverse tipuri de cancer, relatează CNN.
Potrivit cercetătorilor, un aparat special va analiza moleculele din aerul expirat de pacienți. Participanții la studiu vor fi rugați să sufle în dispozitiv timp de 10 minute, iar mostra va fi analizată la laboratorul din cadrul Cancer Research UK Cambridge Centre.
Probele vor fi confruntate cu analizele pacienților, urmând să se stabilească dacă indică în mod corect tipul de cancer de care aceștia suferă.
Ei speră că astfel vor reuși să afle dacă semnele cancerului sunt similare sau diferite și cât de devreme orice fel de semnal poate fi descoperit.
Majoritatea persoanelor care suferă de această boală sunt diagnosticate târziu, iar două dintre principalele motive este teama pacianților de testele invazive și lipsa de cunoștințe în privința semnelor și simptomelor cancerului.