Terapia cu pietre

.

Ai încercat vreodată terapia cu pietre? Specialiştii spun că acest tratament face adevărate minuni, având efecte de detoxifiere, relaxare şi echilibrare energetică a corpului.
Procedeul ajută la detoxifiere şi relaxare.

Revista „Libertatea pentru femei” l-a întrebat pe kinetoterapeutul Vlad Ionuţ care sunt etapele acestei terapii. El a explicat că, pentru început, pietrele se încălzesc într-un vas cu apă caldă, cel puţin 30 de minute, după ce, în prealabil, au fost spălate şi dezinfectate. Astfel încălzite, acestea se pun pe corp, în funcţie de punctele energetice. Pietrele mari se pun fie pe piept, fie pe o parte sau alta a coloanei vertebrale. Pietrele medii se folosesc la terapia propriu- zisă, în timp ce pietrele mici se pun între degetele de la picioare, cu scopul de a stimula circulaţia periferică. După părerea specialiştilor, poate beneficia de un astfel de „tratament” orice persoană sănătoasă.

Se poate aplica şi acasă

Interdicţie au însă cei care suferă de boli cardiovasculare, de varice, dar şi cei care au sensibilitate la căldură sau femeile însărcinate. Vlad Ionuţ a precizat că este indicat ca această terapie să se efectueze în saloanele specializate, dar că se poate încerca şi acasă. Trebuie doar să ştii care sunt punctele în care poţi plasa pietrele şi care ar fi etapele pe care le poţi parcurge. El atrage însă atenţia asupra faptului că, efectuând această terapie acasă, de unul singur, rezultatele s-ar putea să nu fie cele scontate.

În ce afecţiuni sunt de ajutor

Cu siguranţă, te îndoieşti că un anume număr de pietre te poate scăpa, de exemplu, de durerile cauzate de reumatism. Numai că la fel de bine ai putea avea nenumărate semne de întrebare şi în ceea ce priveşte un anume ceai sau un anume tratament. Aşadar, nu-ţi rămâne decât să încerci. Specialiştii susţin că nu vei fi dezamăgit şi că în anumite afecţiuni, precum insomnii, anxietate, artrită, artroză, dureri reumatice, circulaţie periferică deficitară sau afecţiuni ale coloanei vertebrale, pietrele chiar fac minuni.

Sursa: www.libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton