Majoritatea persoanelor ţin telefoanele mobile în apropierea patului, în timpul nopţii, şi le utilizează pe post de ceas deşteptător, însă acest lucru nu este deloc benefic sănătăţii sunt de părere specialiştii.
Prezenţa telefonului mobil în apropierea patului, pe timp de noapte, induce o stare de „hipervigilenţă”, care creează tulburări de somn şi chiar insomnie, sunt de părere oamenii de ştiinţă, în urma unui studiu pentru cercetarea insomniei.
Multe persoane folosesc tableta sau telefonul mobil chiar înainte să adoarmă. Lumina albastră emisă de ecranele acestor aparate afectează ritmul circadian al organismului, care pare să nu mai facă diferenţa corectă între zi şi noapte. Specialiştii recomandă să nu mai folosiţi telefoanele sau tableta cu aproximativ 3 ore înainte de culcare, ca să puteţi dormi mai bine.
De asemenea, orice mesaj primit noaptea pe mobil, care produce o vibraţie sau luminează ecranul chiar şi doar câteva secunde, vă poate afecta serios somnul.
Există, de asemenea, ipoteze conform cărora păstrarea telefonului mobil pe noptieră ar putea provoca ameţeli şi dureri de cap, deşi nu există deocamdată argumente convingătoare în sprijinul teoriei potrivit căreia acest lucru este cauzat de radiaţiile câmpului electromagnetic.
Nu există nici o cercetare care să demonstreze, negru pe alb, că folosirea telefonului în exces cauzează cancer. Totuşi, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a avertizat în 2011, potrivit Mediafax, cu privire la potenţialul pericol al folosirii în exces a mobilelor, cu efecte în special la copii, al căror scalp şi craniu este mai subţire decât al adulţilor şi sunt mai expuşi la radiaţii.
(Sursa foto: Thinkstock)