Tehnici pentru a înlocui vocea critică interioară cu „vocea care contează”. Psihoterapeut Cristina Trepcea: „Sunt momente în care binele nu se simte neapărat plăcut” / Exclusiv

Cristina Trepcea, psiholog clinician și psihoterapeut cu peste 20 de ani de experiență în terapia individuală și de grup, a oferit, într-un interviu pentru Unica.ro, mai multe tehnici de gestionare a stresului și anxietății, o perspectivă nouă asupra altruismului și iubirii de sine, precum și o modalitate de a înlocui vocea critică interioară cu „vocea care contează”.

Cuprins

1 Tehnici recomandate de psihoterapeut pentru gestionarea stărilor de stres și anxietate
- 1.1 „Pot să scriu ca și cum i-aș scrie variantei mele de 100 de ani”
2 Despre altruism și iubire de sine
- 2.1 „Să mă pun pe mine pe primul loc nu este neapărat un act egoist”
- 2.2 „Sunt momente în care binele nu se simte neapărat plăcut”
3 Ce este vocea critică
- 3.1 „Este o voce antrenată și validată ca fiind o voce superioară”
- 3.2 „De noi depinde pe cine vom decide să credem”

În colaborare cu Voxa, Cristina Trepcea a scris și înregistrat colecția de afirmații pozitive „Vocea care contează”. Campania include opt episoade care pot fi ascultate gratuit până la finalul lunii aprilie. Fiecare episod explorează subiecte diverse, grupate în capitole: încrederea în viață, stima de sine, iubirea de sine, corpul meu, relația de cuplu, să fii mamă, prietenie, job & bani.

Tehnici recomandate de psihoterapeut pentru gestionarea stărilor de stres și anxietate

Pe lângă ascultarea de afirmații pozitive, ce alte tehnici concrete recomandați pentru a reduce stările de stres și anxietate?

În afară de afirmații sau mantre, modul în care noi putem să gestionăm stresul și anxietatea are legătură cu relația noastră cu noi înșine. Bineînțeles, stresul și anxietatea, chiar depresia, sunt niște consecințe ale unei relații incorecte, insuficiente, precare cu noi înșine. Așadar, tot ce urmează să spun are legătură cu crearea și consolidarea unei relații a mea cu mine însămi. Vorbim despre tehnici precum:

Vedetele din România au strălucit la Festivalul Mamaia 2024. Wow, ce ținute! GALERIE FOTO

Recomandarea zilei

Journaling

Journaling – mă așez și îmi scriu gândurile. Contează foarte mult să scriu, să intru într-o conversație cu mine însămi. Uneori îi scriu persoanei care a avut o problemă. Spre exemplu, am avut o ședință unde nu am avut cea mai bună prestație, devin nesigură pe mine și îmi măresc prin această conversație neplăcută cu mine însămi anxietatea și nemulțumirea de sine. Or, să inversezi acest proces schimbă lucrurile. Merg acasă, deschid caietul sau iau o foaie de hârtie și scriu, intrând într-o conversație cu partea aia din mine care astăzi a avut o prestație mai proastă și îi dau dragoste și înțelegere. Exact așa cum aș face cu un prieten.

„Pot să scriu ca și cum i-aș scrie variantei mele de 100 de ani”

Practic, în timp, asta mă va duce la o relație de prietenie cu mine însămi. Uneori, pot să scriu ca și cum i-aș scrie variantei mele de 100 de ani, întrebând care ar fi cel mai bun lucru pe care aș putea să-l fac. „Tu, care ai 100 de ani și ai trecut deja prin viață, ai deja toate răspunsurile și știi adevărul despre tot ceea ce mișcă înauntru și în afară…”. Punând acele întrebări și dându-mi voie să răspund la ele prin imaginație, mă detensionez exact la fel cum m-aș detensiona dacă aș avea o conversație cu cineva care mă ascultă. Îmi dezvolt această ascultare curată și o voi putea folosi și cu alți oameni din viața mea.

Maria de la Insula Iubirii, vacanță de vis în Grecia, cu noul iubit. A uitat de Dany Boy, de Marcel și de ispita Beni / FOTO

Recomandarea zilei

Citește și: De ce nu funcționează rezoluțiile de Anul Nou. Dr. Costin Dămășaru: „Creierul te pune la test” / Interviu exclusiv

Meditație

Meditația – meditația este un alt obicei extraordinar de bun. Chiar spuneam într-unul dintre șirurile de afirmații pe care le-am înregistrat, că nu este cea mai bună idee să ne imaginăm că noi ne apucăm să medităm când e furtună în mintea și în sufletul nostru. Întâi mă liniștesc. Pot să sar prin casă, să fac sport, să fac un duș, să cânt, să fac ceva care să mă relaxeze. Apoi, cu o minte cât se poate de relaxată, merg într-un spațiu de liniște. Acolo, în liniște, se schimbă pur și simplu combinația mea energetică. Se linișteste ființa mea într-un fel pe care e greu să ți-l imaginezi dacă nu ajungi să faci o practică de meditație.

Rugăciune

Bineînțeles, pentru unii meditația poate fi ceva nou. Dar ne putem referi și la rugăciunea pe care am învățat-o de la bunici și care este foarte folositoare. Rugăciunea fixă pe care a scris-o un înțelept înaintea mea, indiferent despre ce preot sau sfânt vorbim, poate să nu fie decât o mantră. Dar rugăciunea ca și conversație cu divinitatea sau cu o inteligență superioară – fiecare cu cine simte să vorbească, în funcție de credință – este un alt mod în care îmi liniștesc cu adevărat sistemul nervos.

Socializare și hobby-uri

Întâlnirile cu prietenii, sportul, gătitul, hobby-urile sunt moduri în care eu trec de la neliniște și anxietate la un spațiu de bine, în care îmi place să trăiesc.

Citește și: Ce se întâmplă în creierul unui om înainte să înșele. N-are „nici rușine, nici frică”. Explicația psihologului / Exclusiv

Despre altruism și iubire de sine

„Să mă pun pe mine pe primul loc nu este neapărat un act egoist”

Cum putem distinge între momentele în care să fim altruiști și cele în care ar trebui să ne punem pe noi pe primul loc?

Din întrebare, eu aud o convingere pe care cu toții o găzduim. Că egoismul și altruismul sunt diametral opuse. Să mă pun pe mine pe primul loc nu este neapărat un act egoist. Eu din propria mea plăcere fac bine altcuiva. Îmi face mie cu adevărat bucurie și plăcere și o fac pentru mine, atunci când am un act cu adevărat generos. Pentru că, dacă ceea ce fac are un scop ascuns (să primesc atenție, să ies în evidență, să primesc în schimb o poziție, laude sau ceva material), asta nu mai este altruism. Nu mai este adevărata generozitate.

Adevăratele acte de generozitate sunt cele făcute de oamenii care nu se pot abține și fac asta în propriul lor interes de a se simți bine. Eu cred că atunci când acționez în moduri care mă fac să simt că fac bine și să îmi fie bine, fără a urmări să îmi satisfac ego-ul sau să fiu în centrul atenției, atunci acțiunile mele sunt cu adevărat benefice pentru mine și pentru cei dragi mie, contribuind astfel la bunăstarea tuturor.

Citește și: Obiceiurile zilnice ale unui psiholog pentru un creier sănătos: „Serios vorbesc” / Exclusiv

„Sunt momente în care binele nu se simte neapărat plăcut”

Bineînțeles că există și un exemplu care îmi trece acum prin cap. Copilul căruia i se face o injecție este foarte supărat și nu dorește să i se întâmple chestia asta. Are impresia că i se întâmplă un rău. Mama lui ce face, se lasă înduplecată de faptul că spune: „Mama, mama n-o lăsa pe tanti să-mi facă injecție”? Sau îi va face totuși injecția deoarece este bine pentru el?

Sunt momente în care binele nu se simte neapărat plăcut, dar asta nu înseamnă că nu e bine, atunci când ceea ce faci, faci cu adevărat pentru binele persoanei pe care o slujești la momentul acela, pentru care faci ceea ce faci. Când binele este cu adevărat bine raportat la ce este bine în lume, dacă binele despre care vorbim are niște consecințe cu care și tu și cealaltă persoană veți trăi bine, atunci nu este deloc un act egoist.

Citește și: Combate stresul cu aceste tehnici recomandate de psiholog. Nu te costă nimic! „Într-un an de zile transformarea este uluitoare” / Exclusiv

Ce este vocea critică

Cum putem înlocui vocea critică interioară cu una mai blândă și mai iubitoare?

De cele mai multe ori, vocea critică ne dă niște beneficii ascunse. Eu mă critic în timp ce sunt criticată. Această experiență mă rupe în două. Este o parte din mine care a greșit și este criticată. Și este partea care critică și care este deținătoarea adevărului, a înțelepciunii, a binelui. Chiar dacă eu am făcut o greșeală, este o parte din mine care știe ce e bine. Și îmi dă mie în cap cu niște gesturi, cu o energie, o atitudine, uneori chiar cu niște cuvinte, pe care eu le-am învățat în timp de la criticii care m-au criticat de-a lungul vieții mele. Dacă o să fiu atent, vocea critică pe care o salvez în interiorul meu ca dovadă a faptului că măcar o parte din mine e bună de ceva, știe adevărul și ce e bine, și îmi dă în cap de la această înălțime.

„Este o voce antrenată și validată ca fiind o voce superioară”

Această voce critică este o sumă a vocilor mamei, tatălui, bunicului, dirigintelui, profesoarei de franceză, antrenorului de sport. Este o voce antrenată și validată ca fiind o voce superioară, deținătoare a adevărului și a valorilor superioare. Este important să scot la tablă această voce. Să mă uit la ea și să o disting ca pe cineva de care nu mai am nevoie în momentul acesta. Poate că eu pot decide singură ce este bine pentru mine sau nu, și să o fac cu blândețe și cu calm. Însă în mod practic, dacă eu disting vocea care mă critică, o dau puțin la o parte și fac un spațiu în care o voce nouă, vocea care contează, să înceapă să spună niște lucruri care vin din iubire.

Citește și: Cine este „copilul interior”, de ce este necesar să-l vindecăm și cum putem face acest lucru

Poate că o să găsesc chiar pe cineva, dacă fac un efort conștient, după care să-mi copiez această voce. Așa cum vocea critică este copiată după cei care m-au criticat și m-au bătut la cap cu ce e bine dintr-o poziție de putere. Poate că această nouă voce, până când o să o găsesc pe a mea, o să sune ca vocea unei bunici, care mi-a spus: „Hai că nu înseamnă că ești greșit dacă ai greșit. Sau altcineva care mi-a spus: „Ai curaj că vei depăși lucrurile astea”. Cu toții am avut măcar o persoană în viața noastră de care ne putem aduce aminte, care ne-a încurajat într-un moment în care am avut nevoie.

„De noi depinde pe cine vom decide să credem”

Căutând această voce și căutând inclusiv în interiorul nostru bunătatea și iubirea, cum am spus, care apar din exercițiul iubirii de sine, vocea care contează începe să ocupe din ce în ce mai mult loc. Și putem să o dăm mai tare, în așa fel încat să aibă expunerea pe care vocea critică a avut-o întotdeauna. Poate că, la un moment dat, o să avem un soi de meci între cele două voci. Însă de noi depinde pe cine vom decide să credem. O să vină cu foarte mare susținere cea care ne-a antrenat toată viața în a crede cu îndoială și cu lipsă de respect despre noi înșine. Dar cu această voce nouă, vom avea niște rezultate foarte interesante de pace, de plăcere de a fi. Poate vom fi mai îndrăzneți, poate vom fi mai curioși. Cu siguranță ne vom simți mai bine!