Studiu: Impactul pandemiei de COVID-19 asupra românilor

.
Studiul despre impactul pandemiei de COVID-19 asupra românilor arată că sănătatea fizică și mintală a oamenilor a fost serios afectată în anul 2020. 

Rezultatele preliminare ale primului studiu realizat în România despre impactul pandemiei de COVID-19 au scos la iveală faptul că frica, anxietatea, tristețea, singurătatea, stresul, starea de nervozitate, condiții medicale preexistente s-au amplificat pe parcursul anului 2020.

Citește și: Cum să ai grijă de tine în perioada pandemiei dacă suferi de afecțiuni cronice sau dacă faci parte din grupurile vulnerabile

Cercetarea, care face parte din programul COH-FIT, derulat la nivel internațional, a arătat că în încercarea de a face față provocărilor, 42% dintre participanți au simțit o înrăutățire a stresului, iar aproximativ o treime dintre respondenți au raportat o înrăutățire a nervozității, potrivit Digi24.

Sărăcia, lipsa sau pierderea unui loc de muncă, evenimente triste din viață, precum decesul unei persoane apropiate sau sfârșitul unei relații, boală fizică sau problemele asociate consumului de alcool sau droguri, au crescut riscul de depresie sau alte tulburări psiho-emoționale.

La studiul preliminar au participat 2.000 de persoane, cu vârsta cuprinsă între 28 și 50 de ani. Datele au fost analizate și interpretate de specialiști ai unui un consorțiu format din Institutul de Psihiatrie Socola, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași, Asociația Română de Psihiatrie și Psihoterapie și Universitatea Transilvania.

Citește online gratuit numărul de ianuarie al revistei Unica AICI

Acesta a mai arătat că metodele prin care oamenii au încercat să reducă efectele negative ale pandemiei de COVID-19 au fost sportul, mersul pe jos în aer liber, găsirea de noi hobby-uri, petrecerea timpului cu animalele de companie, navigarea pe rețelele de socializare și chiar activitatea sexuală.

Sursă foto: Shutterstock.com

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton