Nu mai e un secret pentru nimeni că sedentarismul este periculos. Dar chiar dacă faci sport în timpul liber, orele petrecute la birou, stând pe scaun, sunt mai periculoase decât ai crede.
În drum spre serviciu cauţi un loc liber în tramvai, la birou stai jos aproape opt ore, iar odată ajunsă acasă te aşezi pe canapea şi rămâi acolo până la culcare. Chiar dacă în acest program strecori şi o rundă de exerciţii fizice, deci nu te consideri o persoană sedentară, simplul fapt că stai jos ore în şir îţi poate crea probleme, de la oboseală exagerată şi până la varice.
Faptul că stai aproape nemişcată timp de câteva ore produce schimbări la nivelul inimii. Pentru că nu are nevoie să bată tare şi repede, ea economiseşte energia, astfel că bătăile devin slabe şi lente. Asta înseamnă că sângele circulă mai greu. Un studiu canadian realizat pe 17.000 de persoane avertizează: „Cu cât stai pe scaun mai mult – indiferent de motiv – cu atât creşte riscul de a muri de inimă, chiar dacă ai o greutate normală şi faci sport în mod regulat”.
Când stai pe scaun câteva ore, muşchii intră într-o stare de „hibernare” şi înceteaza producerea unei enzime care elimină grăsimile din sânge. De aceea, cred experţii, cu fiecare oră de stat jos, arterele tale sunt astupate de grăsimi şi chiar dacă alergi puţin seara răul nu poate fi reparat.
Fiindcă inima nu mai bate la fel de puternic când stai jos, circulaţia încetineşte, iar sângele poate să stagneze în vasele mai mari. Asta se întâmplă în special la nivelul picioarelor pentru că în acest caz sistemul circulator trebuie să lupte şi împotriva gravitaţiei. Astfel apar varicele, vene mărite, de culoare mov sau albastră. Cu timpul, sângele poate să formeze cheaguri, adică tromboză venoasă.
Când stai întinsă în pat, măcar se elimină problema gravitaţiei, astfel că circulaţia sângelui se face mai uşor.
Dar sistemul circulator nu este singurul care are de suferit. Nici cel limfatic nu poate să-şi facă treaba aşa cum se cuvine. Dacă sistemul circulator conţine un motor – inima – ce pune sângele în mişcare, circulaţia limfei depinde de mişcările musculare care o împing prin vasele limfatice. Când stai jos ore în şir, limfa se mişcă mai greu şi, cum unul din rolurile ei este detoxifierea, substanţele periculoase se adună mai rapid în corpul tău.
Îndepărtarea mai lentă a toxinelor şi lipsa de oxigenare a muşchilor îţi creează acea stare de oboseală pe care o simţi în fiecare seară. Aşa se explică de ce te simţi obosită chiar dacă ai stat jos toată ziua. Când stai degeaba opt ore s-ar putea să te simţi mai obosită decât atunci când te mişti opt ore.
Toate aceste probleme pot fi evitate dacă te mişti cât mai des. Chiar dacă locul tău de muncă te obligă să stai jos opt ore, poţi măcar să te ridici din oră în oră şi să faci o plimbare scurtă. Dacă nici asta nu poţi face, atunci caută să mişti cât mai mult picioarele. Îndoaie şi întinde degetele de la picioare, gleznele, genunchii, ridică-te şi aşază-te de mai multe ori.
Foto: Shutterstock