Câte dintre noi nu şi-au jurat că vor face sport până vor obţine silueta de vis, dar, după câteva vizite la sală, au dat bir cu fugiţii? Cori Grămescu (antrenor fitness) ne învaţă să nu mai privim efortul fizic ca pe o corvoadă.
Te-ai decis să scapi de kilogramele în plus şi să-ţi sculptezi corpul aşa cum îţi doreşti. Vrei să începi să mergi la sală fără să-ţi fie teamă că o să leşini în timpul orei sau că o să ţi se umfle nişte muşchi pe care nu ţi-ai dori să-i dezvolţi. Eu, când m-am apucat de sport, am făcut-o din nevoia de a slăbi. Ulterior, a devenit o pasiune, iar apoi, o meserie. Am lăsat jobul din bancă şi cele zece ore petrecute pe scaun pentru gantere, genuflexiuni şi salteaua de pilates. Iată câţiva paşi pe care trebuie să-i urmezi ca începătoare într- ale sportului.
► Mănâncă înainte de antrenament! Lasă să treacă minimum o oră, o oră şi jumătate între masă şi antrenament.
► Consumă fructe în ziua în care mergi la sală. Într-o dietă, singura sursă de „dulce” ar trebui să o constituie fructele. Maximum 250 g pe zi.
► Nu începe cu antrenamente grele. Nu vei reuşi să duci până la capăt toată ora şi nu vei putea executa corect toate exerciţiile. Mergi la ore pentru începătoare, unde exerciţiile sunt mai simple.
► Hidratează-te corespunzător! Sunt necesari minimum doi litri de lichide pe zi: apă plată, ceaiuri neîndulcite şi limonadă.
► Îmbracă-te în haine comode, dar care să nu atârne pe tine. Un tricou şi o pereche de colanţi sunt ideali pentru sport.
► Este bine să te studiezi în oglindă în timp ce lucrezi, pentru a-ţi controla mişcările. Totodată, te ajută să-ţi menţii motivaţia, pentru că vezi cât de bine ţi se modelează corpul de la un antrenament la altul.
► Nu lucra cu greutăţi mai mari de 1 kilogram. Muşchii tăi nu au încă tonus şi nu pot susţine o greutate mai mare în timpul exerciţiilor. Rişti să execuţi greşit sau, mai rău, să-ţi scapi gantera pe picior.
► Alternează programele de cardio cu cele de tonifiere. Dacă mergi de două ori pe săptămână la sală, alege un antrenament cardio şi unul de tonifiere. Când creşte numărul antrenamentelor, nu practica două zile la rând acelaşi exerciţiu. Încearcă mereu ceva nou!