Soția și-a făcut selfie-uri în fiecare zi după moartea soțului. Ce s-a întâmplat la final este uluitor

.
Povestea de viață a unei femei rămase văduvă după ce soțul ei s-a sinucis poate fi o inspirație pentru multe dintre noi.

Justine McCabe a trăit cu adevărat un șoc când soțul ei s-a sinucis, fără ca măcar ea să aibă vreo bănuială de intențiile partenerului ei. Gestul lui venea la câteva luni după ce și mama lui Justine se stinsese din viață, din cauza unei boli necruțătoare.

Viața americanei, rămasă singură, cu doi copii, devenise de nesuportat. A petrecut trei luni de coșmar, în care a plâns încontinuu, refuzând să mai aibă grijă de ea sau de copii și refuzând, de asemenea, ajutorul celor dispuși să i-l acorde.

La un moment dat însă, Justine a acceptat o propunere venită din partea rudelor ei, care au sfătuit-o să se apuce de sport. Se îngrășase foarte tare după ce a rămas văduvă: ajunsese la 141 de kilograme, însă aspectul fizic o interesa câtuși de puțin.

Astfel, Justine a început o călătorie către noua ei viață, mai bună, mai sănătoasă. Pentru a observa mai bine schimbările prin care trece, femeia a decis să-și facă un selfie în fiecare zi.

Citește și: Sucul de slăbit care te ajută să arzi kilograme și în somn

Pe lângă regimul sănătos: a renunțat la tot ceea ce înseamnă carbohidrați, grăsimi, zaharuri, Justine s-a apucat serios de antrenamentele la sală.

”Moartea soțului meu a fost ceva oribil, greu de suportat. A fost și mai rău pentru că mama murise nu cu mult timp înainte ca el să se sinucidă. Cele 365 de zile în care mi-am făcut selfie-uri a fost primul lucru pe care l-am făcut pentru mine după cele două pierderi”, mărturisește Justine.

Din dorința de a-și repara viața, Justine a început acest proiect, iar eforturile ei nu au fost în zadar. În fiecare fotografie se putea vedea cât de multe kilograme a dat jos Justine, iar după 365 de zile aceasta a ajuns să slăbească aproape 60 de kilograme.

”Nu vreau să credeți că povestea mea te îndeamnă să îți faci din fizic o sursă de fericire. Însă am vrut să îmi demonstrez mie că, dacă am putut să supraviețuiesc fără mama sau fără soțul meu, îmi pot învinge toate temerile, pot depăși orice limită. Am vrut să trăiesc o viață de care să fiu mândră”, a completat femeia.

Citește și: Un bărbat a slăbit 12 kilograme mâncând 3.000 de calorii pe zi

Foto: 123rf.com

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton