Soluţii naturale pentru problemele pielii

.

Eczeme, dermatite, urticarie…

Oricum s-ar numi, aceste erupţii de la nivelul pielii sunt tare neplăcute. Hai să vedem ce remedii naturiste există.

Roşeaţa, umflăturile, usturimile şi mâncărimile care apar la suprafaţa pielii pot fi semnele unei dermatite. Ea poate apărea în urma contactului persoanei cu o anumită substanţă (vopsea, detergent, cosmetice, parfumuri, metale, medicamente), ca urmare a expunerii la soare (fotodermatită), din cauza unei secreţii excesive de sebum (dermatită seboreică) sau ca urmare a infectării cu o ciupercă. De asemenea, simptomele din aceeaşi gamă pot fi puse pe seama unei reacţii alergice la o substanţă înghiţită sau inhalată (eczemă sau urticarie).

Trucuri ca să eviţi apariţia iritaţiilor pielii
â–º Evită îmbrăcămintea din lână sau din fibre sintetice
â–º Nu sta în spaţii supraîncălzite, cu umiditate scăzută.
â–ºFoloseşte apă călduţă pentru îmbăiere, apa fierbinte putând provoca dermatite.
â–ºDupă baie, aplică pe piele câ-teva linguriţe de ulei de măsline. Astfel vei împiedica evaporarea apei, nepermiţând pielii iritate să se deshidrateze.
â–ºRenunţă la fumat, pentru că agravează simptomele eczemei. S-a constatat, de asemenea, că femeile care fumează pe perioada sarcinii sau imediat după naştere au copii cu predispoziţie crescută spre reacţii alergice.
â–ºEvită alimentele rafinate, pentru că slăbesc rezistenţa organismului, favorizând apariţia dermatitelor şi eczemelor.
â–ºImpune-ţi un regim de viaţă cât mai echilibrat, prin care să respecţi orele de somn şi să ţii sub control factorii de stres.

Cum te poţi trata naturist

Prin aromaterapie

În tratamentul dermatitelor, uleiurile esenţiale de romaniţă au efect antiinflamator, iar uleiurile esenţiale de geraniu şi de levănţică au proprietăţi de refacere a celulelor de la suprafaţa pielii. Pentru calmarea mâncărimilor, se pun comprese reci înmuiate într-un vas cu apă (200 ml), în care s-au pus câte 2 picături de ulei esenţial de romaniţă şi de levănţică şi una de ulei esenţial de geraniu.

În combinaţie cu uleiurile esenţiale de santal, uleiurile esenţiale de levănţică au efect emolient. Cu rol antiseptic, pot fi folosite uleiurile esenţiale din boabe de ienupăr. Atenţie însă, aceste uleiuri nu trebuie utilizate de femeile însărcinate!

Dacă ai pielea inflamată şi uscată, unge zonele afectate, dimineaţa şi seara, cu următorul amestec de uleiuri esenţiale: o picătură de ulei de santal, 4 picături de ulei de levănţică, 4 picături de ulei de geraniu şi una de ulei din boabe de ienupăr la 5 linguriţe de ulei de măsline obţinut prin presare la rece.
Pentru a ameliora simptomele dermatitei, pune în apa de baie 2 linguri din următorul amestec: 2 picături de ulei de romaniţă, una de ulei de arbore de ceai, una de santal şi 6 linguri de ulei de jojoba.

Prin fitoterapie

Dacă ai pielea inflamată, pune-ţi o compresă înmuiată în infuzie de gălbenele. În acelaşi scop, se poate aplica pe zona afectată suc de castravete proaspăt stors.
Dacă ai pielea uscată şi senzaţie de mâncărime, aplică pe zona afectată o compresă înmuiată în infuzie de rocoină.
Dacă ai o dermatită supurândă, spală zona respectivă cu infuzie de măcriş galben.

Pentru a calma  mâncărimea produsă de blândele care apar mai ales în cazul copiilor, se va spăla corpul cu infuzie de muşeţel, studeniţă sau flori de soc. Eficient pentru calmarea mâncărimilor date de blânde este şi unguentul de aloe vera.

Urzicile, brusturele, echinacea, smirna sau nalba mare sunt cunoscute pentru calităţile lor antialergice. Aşadar, bea de 2 ori pe zi câte o cană cu ceai obţinut din una dintre aceste plante.

    
Vedete din Romania Vedete internationale