Soluții împotriva alergiilor de primăvară

.

Sistemul nostru imunitar este pus la grea încercare în fiecare primăvară, o dată cu apariția polenului și a altor factori care ne provoacă alergii. Fiind sezonul acestei afecțiuni, iată câteva trucuri prin care puteți evita astfel de probleme.

Aerul condiționat

…Cu condiția să aibă filtrele bine curățate! Acesta te poate ajuta să stai fără probleme în casă. Dacă simți nevoia să deschizi fereastra pentru a se face puțin mai rece în încăpere, gândește-te de două ori. Cât stai tu în cameră, poate cel mai bine ar fi să dai drumul la aerul condiționat și să uiți de aerul proaspăt de primăvară, care îți poate provoca alergii.

Evită ieșirile în aer liber

Doar dacă plouă te poți bucura cu adevărat de aerul proaspăt. Umezeala și aversele împiedică împrăștierea polenului, potrivit site-ului prevention.com. Așadar, după ce norii s-au ”răzbunat”, poâi ieși relaxată la o plimbare în parc. Atmosfera încă umedă va ține la distanță factorii alergeni care sunt transportați pe calea aerului ditrect în organismul tău.

Antihistaminice

AI la alegere, în toate farmaciile. Deși nu este tocmai soluția ideală prin care să tratezi această problemă, fiindcă nu rezolvi cauza, ci doar efectul, în cele trei luni în care sistemul tău imunitar este pus la încercare de natură poți face o excepție. Poți apela și la tratament naturist.

Citește și: Rimelul și ochelarii de soare reduc riscul de infecții oculare

Picături de ochi

Picăturile cu efect antihistaminic, pentru ochi, pot fi o soluție mai puțin invazivă pentru sistemul tău. Alege un produs de la farmacie care să nu aibă efecte secundare numerosae, nu înainte însă de a merge să-ți consulți medicul. Și mai recomandate sunt pentru persoanele care poartă lentile de contact.

Spray-uri antihistaminice

Dacă refuzi să folosești picături sau pastile, poți alege un spray care are un efect rapid și e foarte eficient. Dacă ai un atac din cauza alergenilor, câteva puf-uri, în funcție de recomandarea medicului, te poate ajuta să scapi de problemă. În general, o doză sau două îți fac efect în 20-30 de minute și poate dura aproximativ 12 ore.

Citește și: Alergia! Ce este și de ce apare

Pastile pentru imunitate

Pentru că alergiile se manifestă într-un moment în care sistemul nostru imunitar este precar, o serie de suplimente sunt ideale. Sistemul imunitar se poate întări, însă ca să scapi de alergii trebuie să începi un tratament cu suplimente înainte de sezonul de primăvară.

Pastă de dinți antialergică

În unele cazuri s-a dovedit că o pastă de dinți cu compuși antialergici și-a făcut mai bine efectul decât pastilele. Există totuși în continuare sceptici care contestă teoria, motiv pentru care se fac în continuare studii care să o confirme. Deocamdată, produsul se găsește doar pe teritoriul Statelor Unite.

Foto: 123rf.com

    
Vedete din Romania Vedete internationale