Ficatul este al doilea mare organ, după piele, și îndeplinește numeroase funcții vitale. Îți ajută organismul să proceseze grăsimile, sintetizează proteinele, reglează factorii de coagulare a sângelui și înlătură toxinele din organism. Virușii, medicamentele, anumite substanțe din alimente și alcoolul pot, însă, provoca daune ficatului. Vezi cum știi că ai ficatul plin de toxine. Pentru că ficatul joacă un rol important în coagularea sângelui, atunci când nu mai funcționează în condiții normale, apar probleme ale pielii, care devine extrem de sensibilă. Un studiu din 2013 a strabilit o legătură între coagularea sângelui și bolile de piele. Printre schimbările pe care le poți observa la nivelul pielii, în momentul în care ai ficatul plin de toxine, se numără iritații, diferențe de culoare sau schimbarea texturii pielii.
Pierderea poftei de mâncare și oboseală
Când te îmbolnăvești, corpul tău îți trimite semnale care să te anunșe că ceva nu mai funcționează bine. În cazul problemelor la ficat, apar lipsa poftei de mâncare, oboseala generală și lipsa motivației. Dacă ai toate aceste simptome, fără să știi că suferi de o boală, sunt mari șanse ca ficatul tău să fie plin de toxine. Fă câteva schimbări în alimentație, pentru a permite ficatului să își revină. Dacă reacționezi la timp, acest organ se poate curăța singur.
Apariția petelor galbene pe piele (Icter)
Numeroase studii au arătat că icterul este unul dintre primele semne ale bolilor de ficat și apare atunci când organul nu mai poate filtra biluribina din sânge. Bilirubina este un pigment biliar, creat în ficat pentru a ajuta la digestie. Dacă nu este filtrată corespunzător, pielea devine galbenă mai ales în palme și tălpi.
Colesterol mărit și probleme cu coagularea sângelui
Ficatul se ocupă de procesarea colesterolului, iar atunci când devine toxic, nivelul de grăsime din sânge începe să crească. O alimentație sănătoasă este cel mai bun tratament pentru a preveni creșterea colesterolului și a elimina toxinele ficatului.
Retenția de fluide în abdomen este un simptom că ficatul are probleme serioase și trebuie tratat imediat. Acesta este un semnal de ciroză sau de o boală a ficatului în stadii avansate. Înainte de a ajunge la acest stadiu, ficatul tău îți va da alte semnale că este plin de toxine și are nevoie de atenție. Dacă le ignori, însă, riști să îți pui viața în pericol.
Dacă ai ficatul plin de toxine, începe cu o cură de detoxifiere a ficatului. Astfel, timp de cel puțin o săptămână, elimină prăjelile din alimentație și alcoolul, redu consumul de zahăr și sare și crește consumul de produse bogate în proteine și acizi grași Omega 3. Ceaiurile și sucurile naturale nu trebuie să îți lipsească din dietă.