Câteodată se întâmplă ca unele femei să refuze să facă anumite lucruri, cum ar fi să se sărute într-un anumit fel, să poarte anumite haine sau să facă sex oral (şi aşa mai departe) din cauza unor prejudecăţi insuflate fie de societate, fie de familiile în care au fost crescute. Iată despre ce este vorba:
Este înţelept să îţi ascunzi anumite părţi ale corpului când faci sex
Suntem femei şi nu putem spune că suntem 100% împăcate cu felul în care arătăm. O burtică aici, un sân lăsat acolo, o celulită dincolo. Oricât de Carmen Electra – sau Carmen Brumă – am arăta, tot trebuie să fie ceva care nu ne convine. De aceea, unele dintre noi încearcă să ascundă micile „defecte” în pat, în speranţa că El nu va observa.
Dar din contră, dacă faci asta, mai degrabă scoţi acele lucruri în evidenţă, iar dacă el este deja acolo, cu siguranţă nu vrea să arăţi altfel, ci te vrea aşa cum eşti.
El trebuie să facă mereu prima mutare
Dacă vrei să să vorbeşti cu un bărbat, du-te la el şi fă-o. Ce rost are să stai să aştepţi ca el să facă acest lucru, când nici nu ştie că tu ai vrea să-i vorbeşti? Cu siguranţă va aprecia dacă tu vei face acest pas şi ta vedea ca pe o femeie încrezătoare în forţele proprii.