Prea multe de făcut în timp record? Oameni nervoşi, care te iau drept paratrăsnetul lor? Toate avem de-a face cu astfel de situaţii. Când şi când sau zi de zi – după norocul fiecăreia. Soluţia este una şi aceeaşi, simplă şi eficace: respiră adânc!
„Şeful mă cheamă la o discuţie”
Soluţia: cu câteva minute înainte de a „intra în şedinţă”, eliberează-te de tensiunile fizice şi psihice.
► Stretching. Sau exerciţiu
de întindere: ridică braţele încrucişate spre tavan, inspirând. Expiră prelung, coborând braţele lent şi aplecând bustul în faţă.
►Rotaţii ale capului. Stând pe scaun, cu gâtul drept, inspiră. Expiră lung, aplecând gâtul înainte. Inspiră din nou, reluând postura iniţială, apoi, pe expiraţie, lasă-ţi capul puţin pe spate. Continuă inspirând, mereu, în poziţia de bază şi schimbând direcţia, când expiri: apleci capul spre stânga, apoi spre dreapta. Şi închei făcând o rotaţie completă a capului, în timp ce dai aerul afară.
„Dosarul ăsta îmi scoate sufletul!”
Soluţia: creează „un gol” în jurul tău, ca să te poţi concentra şi să lucrezi în linişte.
► Norul salvator. Fă un inventar al gândurilor care te cotropesc şi nu te lasă să te aduni. Împarte-le în două: cele utile şi cele „parazite”. Acum fă un exerciţiu de imaginaţie – le depui, pe cele din urmă, pe un nor. Sufli şi dispar o dată cu el.
►Tare de urechi. Inspiră cu ochii închişi. Concentrează-te să simţi cum trece aerul prin nări, torace, abdomen. Acoperă-ţi urechile pentru lumea exterioară şi ascultă-ţi respiraţia.
„Uf, trebuie să-mi susţin proiectul în şedinţă!”
Soluţia: învaţă să te asculţi. Ca să simţi, cu adevărat, efectul acestui exerciţiu, ai nevoie de antrenament în zilele care preced evenimentul.
►Respiraţia toracică. Poziţia verticală este cea care favorizează comunicarea. Deci… ia poziţie: spatele foarte drept, umerii uşor lăsaţi spre spate. Inspiră profund, ca să simţi cum aerul invadează cutia toracică. Apoi dă aerul afară cât mai lent. Repetă exerciţiul până când simţi că eşti relaxată.
►Respiraţia abdominală. Ţine o mână pe abdomen şi cealaltă pe piept. Inspiră umflând abdomenul şi expiră retrăgându-l. Atenţie, toracele trebuie să rămână nemişcat!