Semne că porți pantofi nepotriviți

.

Dacă ai dureri insuportabile de spate sau te dor frecvent picioarele, s-ar putea ca pantofii să fie de vină. Vezi cum îți dai seama că nu porți încălțămintea potrivită.

Pantofii nepotriviți îți mențin picioarele într-o poziție nesănătoasă, care favorizează apariția rănilor și a fracturilor, potrivit prevention.com. Dacă ți se pare imposibil să alegi greșit încălțămintea, află că aproximativ 90% dintre femei poartă pantofi prea strâmți, așa că fii atentă la semnele de atenționare.

Porți aceeași mărime din liceu

Cu timpul, arcul care se formează în talpa ta scade, iar piciorul se lățește. În aceste condiții, s-ar putea să ai nevoie de pantofi cu un număr mai mare. Este bine să știi că talpa crește un pic pe măsură ce trec anii, așa că nu strică să încerci  pantofi mai mari data viitoare când mergi la cumpărături. S-ar putea să fii surprinsă de cât de confortabil se simt!

Degetele mari ating vârful pantofului

Între degetul mare și vârful pantofului ar trebui să existe un pic de spațiu, care să îți permită să miști degetele. În timpul zilei, picioarele ți se mai umflă un pic, astfel că până seara s-ar putea să observi că te strâng pantofii care dimineață îți veneau perfect. Ideal este să cumperi încălțăminte la finalul zilei.

Ai bășici și bătături

Dacă observi că ai bătături și bășici pe picioare, înseamnă că pantofii te strâng sau nu ți se potrivesc în anumite zone. Astfel, încălțămintea presează pielea piciorului sau îți poate afecta chiar articulațiile. Te poți trezi chiar cu monturi sau unghie încarnată. Dacă pantofii tăi preferați sunt prea mici, nu trebuie să îi schimbi, însă încearcă să îi lărgești.

La finalul zilei te dor tălpile

Dacă pantofii îți sunt prea mari, nu îți vor oferi suportul de care ai nevoie, iar mușchii se vor încorda mai mult decât trebuie cu fiecare pas pe care îl faci, pentru a menține arcul tălpii cât mai sus. Te poți alege, astfel, cu fasciita plantară și inflamație cronică.

Porți pantofi prea vechi

Pantofii prea vechi, pe care i-ai purtat de nenumărate ori, s-ar putea să nu îți mai ofere suportul de care ai nevoie. Dacă mergi mult pe jos, ar trebui să îți schimbi încălțămintea la fiecare 9 – 12 luni.

Sursa foto: 123rf.

    
Vedete din Romania Vedete internationale