Selma Blair a dezvăluit pe rețelele de socializare că a fost diagnosticată cu o maladie cumplită, care o împiedică să aibă o viață normală.
Actrița Selma Blair, cunoscută publicului din producțile americane ”Legally Blonde” şi ”Cruel Intentions”, a mărturisit fanilor pe contul său personal de Instagram că viața i s-a schimbat din cauza unei afecțiuni a sistemului nervos, conform News.ro.
Americanca în vârstă de 46 de ani a primit diagnosticul de scleroză în plăci sau scleroză multiplă în luna august, deși simptomele specifice acestei maladii autoimune și-au făcut apariția cu mult înainte, „cel puțin 15 ani”. Selma Blair filmează în prezent pentru seria „Another Life”, marca Netflix. Aceasta a mulțumit echipei de producție pentru ajutorul acordat și pentru faptul că i-au îngăduit să lucreze în ciuda problemelor pe care le are.
”Sunt handicapată. Mi se întâmplă să cad. Scap obiecte. Memoria îmi este înceţoşată. Iar partea mea stângă cere indicaţii de la un GPS defect”, a spus actrița, adăugând că se bucură de sprijinul și dragostea familiei, al colegilor și al prietenilor.
Din cauza afecțiunii, Selma a mărturisit că se simte mereu foarte obosită tot timpul, dar vrea ca viața ei „să fie cumva plină” și își dorește ca și alte persoane aflate în situația ei să îi urmeze exemplu: ”Sper să le dau speranţă altora”.
”Vreau să mă joc cu fiul meu din nou. vreau să merg pe stradă şi să urc pe cal. Am o scleroză în plăci şi asta e viaţa. Dar dacă mă vedeţi că trântesc chestii pe stradă, nu ezitaţi să mă ajutaţi să le adun”, a mai scris actrița.
Ce este scleroza în plăci, boala de care suferă Selma Blair
Scleroza în plăci, cunoscută și ca scleroză multiplă, este o boala autoimună care afectează sistemul nervos central, adică celulele sistemului imunitar atacă propriul sistem nervos.
Aproape 2,1 milioane de oameni suferă la nivel mondial de această boală, care atacă indiferent de vârstă, mai ales femeile. Vederea înceţoşată, amorțeala membrelor, instabilitatea motorie, spasmele musculare, pierderea echilibrului sunt câteva dintre simptomele cu care se confruntă o persoană bolnavă.
Scleroza multiplă este o boală incurabilă, ale cărei cauze nu se cunosc cu exactitate și care, în cazurile grave, poate determina paraliza membrelor, apariția epilepsiei, depresie, lipsa capacității de concentrare.
Citește și:
Inteligenţa artificială ar putea manipula tinerii să facă lucruri de neimaginat
Sursă foto: Hepta.ro
Ultima modificare octombrie 23, 2018 5:09 pm