Care sunt sechelele cu care rămân unii oameni după vindecarea de COVID-19

.

Pentru mulți oameni, lupta cu COVID-19 continuă chiar și după vindecare. Sechelele pe care boala le lasă asupra organismului sunt nenumărate.

Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, a povestit mai multe despre sechelele pe care le-a observat la oamenii care au trecut prin COVID-19. În cazul pacienților care au avut forme grave, el a observat că apare „această disfuncţie respiratorie care se întinde pe o perioadă lungă de timp şi poate chiar toată viaţa”, conform News.ro.

„După evoluţia bolii, ceea ce este frecvent întâlnit la pacienţi este acest sindrom de oboseală cronică, o stare de astenie exagerată, sunt pacienţi care acuză dureri musculare poate pe o perioadă prelungită, de asemenea dureri articulare, dureri de cap, scăderea puterii de concentrare, scăderea atenţiei şi de asemenea apar o serie de disfuncţii, unele subclinice, adică care nu sunt identificate la un simplu examen clinic, cum ar fi disfuncţiile cardio-vasculare, chiar şi disfuncţii neurologice, disfuncţii hepatice şi renale”, a spus Valeriu Gheorghiță, citat de Libertatea. „Sunt, într-adevăr şi manifestări cutanate, manifestări dermatologice”.

Medicul a mai explicat că infectarea cu COVID-19 are o evoluție neobișnuită prin comparație cu alte infecții virale. „Evoluţia acestei boli este cu totul atipică şi puţine sunt bolile infecţioase care au această evoluţie de câteva zile cu o stare generală relativ bună şi din ziua şapte-zece, din momentul în care apare acea reacţie inflamatorie exagerată, starea pacientului se deteriorează şi ulterior rapid evoluează către extensia leziunilor pulmonare şi dependenţa de oxigen, necesar de oxigen din ce în ce mai mare. Boala aceasta este particulară şi parcă este altfel decât ştiam noi evoluţia unor infecţii virale”.

Foto: 123rf.com

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale