Românii sunt rugați să se înscrie, în număr cât mai mare, în Registrul Donatorilor de Celule Stem. În prezent sunt înscriși aproape 55.000 de români, însă ar fi nevoie de aproximativ un milion de persoane pentru a oferi mai multe șanse bolnavilor care au nevoie de un transplant de celule stem. Este vorba de pacienți care suferă de leucemii, limfoame, anemii, talasemie, siclemie sau boli imunodeficitare.
34 de români așteaptă un transplant de celule stem
Digi24.ro prezintă cazul Elenei, o pacientă de 44 de ani care a fost diagnosticată cu leucemie în martie 2017. Ea are nevoie de un transplant de celule stem, a fost trecută pe lista de așteptare, iar acum este nevoită să aștepte apariția unui donator compatibil.
”Sunt pe lista de aşteptare şi aşteptăm. Nu ştim. Când apare. Nu este altceva decât să aşteptăm transplantul. E greu că fratele meu nu e compatibil. Atât, trăiesc cu speranţa că o să fie bine”, spune pacienta, Elena. Ea este unul din cei 34 de români care așteaptă, în prezent, un transplant de celule stem.
Alți 157 de români au fost salvați până acum printr-un transplant de celule stem. Luminița, în vârstă de 27 de ani, a primit transplantul de la un donator din Cipru. Ea a fost diagnosticată cu leucemie în 2016, iar după nouă luni de spitalizare, i s-a găsit donatorul. ”Pot să spun că este a doua mamă care mi-a dat din nou viaţă”, a declarat Luminița pentru Digi24.ro.
Cum poți să devii donator de celule stem
Pentru a devenit donator de celule stem și a salva o viață, trebuie să te adresezi celui mai apropiat centru al donatorilor de celule stem hematopoetice. Gasești lista completă a centrelor aici.
Pentru înscriere, trebuie să ai vârsta cuprinsă între 18 și 45 de ani. Dacă mergi la un centru din lista de mai sus, specialiștii îți vor explica în ce constă donarea de celule stem, apoi vei completa un chestionar de autoevaluare și vei semna formularele de consimțământ. Apoi ți se vor recolta 15 ml de sânge pentru analize, inclusiv analize pentru depistarea bolilor transmisibile și pentru tiparea HLA. După înscrierea în registru, pot trece luni întregi sau chiar ani de zile până când vei fi contactat pentru donare.
Recoltarea de celule stem de la donator se poate face din sangele periferic sau din maduva osoasa, in functie de preferinte. Daca se constata ca esti compatibil cu un bolnav aflat pe lista de asteptare, medicii iti vor explica ambele metode de recoltare si vei alege ce ti se pare mai potrivit pentru tine.
Ultima modificare octombrie 14, 2019 4:14 pm