Săpunul antibacterian îți atacă ficatul. Tu îl folosești?

.

Săpunul antibacterian este foarte folosit mai ales în sezonul rece, pentru a ține departe bacteriile și virușii. Cercetări recente au arătat, însă, că acest produs este nociv pentru ficat.

Săpunurile cu efect antibacterian nu sunt atât de sănătoase precum ai crede. Un studiu recent a arătat că expunerea prelungită la triclosan, un ingredient folosit în astfel de săpunuri și pastă de dinți, agravează fibroza hepatică și tumorile, atunci când este combinat cu alți factori cancerigeni. Cercetările au fost efectuate pe șoareci de oamenii de știință de la Universitatea din California, potrivit iflscience.com.

„Nivelul crescut de triclosan, detectat în mediul înconjurător, și utilizarea sa în tot mai multe produse de consum depășesc beneficiile sale moderate și prezintă un risc real de toxicitate hepatică pentru oameni, așa cum s-a întâmplat și pentru șoareci, mai ales când este combinat cu alte ingrediente ce au efecte similare”, a declarat autorul studiului, Robert Turkey, într-un comunicat de presă.

De ce să nu mai folosești săpunul antibacterian

În timpul studiului, masa șoarecilor a constat în 0.08% triclosan pe zi, timp de șase luni, echivalentul a 18 ani pentru oameni. Această doză este de sute de ori mai mare decât cea la care este expusă o persoană, prin utilizarea săpunului antibacterian și a pastei de dinți, dar este relevantă pentru un astfel de studiu, potrivit specialiștilor.

Analiza nu a stabilit, însă, o legătură clară între triclosan și apariția unor boli la oameni, așa că vor fi făcute cercetări ulterioare.
Riscul pe care îl presupune folosirea săpunului antibacterian a fost, însă, scos în evidență, deoarece nu există o dovadă clară că ar fi mai eficient decât săpunurile normale. Cercetătorii susțin că, în condițiile în care nu există beneficii ale folosirii acestui tip de săpun, ar putea fi evitat. Ei au punctat faptul că triclosanul poate fi găsit și în laptele matern și în urina a 75% dintre adulți, iar expunerea oamenilor la această substanță ar trebui redusă.

    
Vedete din Romania Vedete internationale